Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hrana „eco“, doar mai scumpă, nu şi mai sănătoasă

Publicat in Adevarul, marți 4 septembrie 2012 ·

Alimentele organice nu sunt mai hrănitoare comparativ cu cele convenţionale, arată un studiu efectuat de cercetătorii americani.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Stanford (SUA) au revizuit rezultatele a aproximativ 200 de studii în ceea ce priveşte avantajele alimentelor organice şi ale celor convenţionale asupra sănătăţii şi au descoperit că nu există nicio diferenţă notabilă între conţinutul nutritiv al acestora.

În cadrul cercetării, publicate de „Annals of Internal Medicine", au fost analizate 17 studii comparative vizând evoluţia sănătăţii oamenilor care au consumat alimente organice şi 223 de studii care comparau nivelurile de substanţe nutritive, bacterii, ciuperci şi pesticide în mai multe mâncăruri (inclusiv fructe, legume, cereale, carne, lapte şi ouă). Rezultatele au arătat că fructele şi legumele conţineau niveluri similare de vitamine, iar laptele - acelaşi nivel de proteine şi de grăsimi.

Profesorul Alan Dangour, din cadrul Şcolii de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, a declarat: „Consumatorii optează pentru alimentele organice din nenumărate motive, însă acest studiu arată faptul că nu există diferenţe convingătoare între alimentele organice şi cele convenţionale în ceea ce priveşte conţinutul de nutrienţi şi beneficiile asupra sănătăţii".

Dr. Crystal Smith-Spangler, autorul principal al ultimei revizuiri, a declarat că oamenii aleg hrana organică fie pentru a proteja mediul, fie pentru că se gândesc la binele animalelor. De aceeaşi părere este şi Corina Zugravu, medic primar în igiena alimentaţiei şi nutriţie, care spune că „studiul nu face decât să certifice cercetările anterioare". „Din punctul meu de vedere, nu există diferenţe semnificative între cele două tipuri de alimente. Recomand însă alimentele organice femeilor însărcinate şi celor care alăptează", spune medicul.

„Concluziile sunt g

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 26 minute
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 38 minute
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 17 minute
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnificaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum 45 minute
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 2 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 2 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°