Mesajul a fost trimis. Multumesc!

V-ar plăcea să trăiţi într-o astfel de ţară?

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

„Există cel puţin două categorii de directori de ziare: cei din garda veche şi cei îmbogăţiţi recent, pentru care un cotidian reprezintă în primul rând o afacere profitabilă pe spinarea contribuabililor, apoi un accesoriu care serveşte flatării orgoliului celor de la putere.“ Se întâmplă în zilele noastre. În ce ţară? Suspans. Să trecem la fraza următoare, poate ne lămurim. „Pentru cei care ne conduc nu există ziare bune sau rele, mari sau mici, jurnalişti profesionişti ori redacţii care scriu după «dictare».“

Cumva, Ro...? Mai bine să mergem mai departe. „Cu cele 200 de pagini de publicitate oferite zilnic publicaţiilor docile, numărul de cititori ai acestora rămâne nesemnificativ. Tirajul lor este simbolic, între 2.000 şi 3.000 de exemplare zilnic. Sunt trimise apoi 500 de exemplare către instituţiile de stat (...) Restul este revândut la kilogram comercianţilor de sardele.“

Parcă ne e cunoscută ţara asta... Parcă ne-am mai întâlnit cu ea... Încă un indiciu: „Activitatea «ziariştilor» de la aceste publicaţii constă în preluarea ştirilor Agenţiei oficiale de presă şi glorificarea deciziilor luate de preşedintele Bouteflika“.

Hopa: nu e România! E Algeria condusă de Abdelaziz Bouteflika. Dar merită să mai cităm un pasaj din articolul găzduit de „Le Matin Algerie“, unul dintre puţinele ziare care îndrăznesc să critice regimul de la Alger. „Înţelegerea e clară: nicio critică la adresa puterii, cât mai multe articole care să laude meritele politice şi sociale ale conducătorilor. Negocierile se duc cu colonelul Fouzi, cel care repartizează, în fiecare zi, paginile de publicitate.“

Evrika! Nu este România de azi, ci România de ieri. Adică România anilor 2003-2004, când Bouteflika al României se numea Adrian Năstase.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 28 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 38 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 4 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°