Todd Benjamin, analist financiar şi fost editor financiar al CNN, explică pentru “Adevărul” efectele pe termen lung ale crizei financiare internaţionale şi greşelile care au provocat-o. Va trebui să treacă mult timp până să se restabilească încrederea în sistemul financiar, afirmă reputatul jurnalist american. Bursele au căzut din nou în ultimele zile, după creşterea temporară care a urmat anunţării planurilor europene de recapitalizare a băncilor. Unde vom simţi recesiunea în primul rând?
Deja o simţim! Creditele sunt mai greu de obţinut, criteriile sunt mult mai dure, e mai greu să-ţi iei o casă, vânzările de automobile au scăzut dramatic, companiile înregistrează pierderi. Consumatorii vor fi în mod cert afectaţi.
Mulţi au pierdut la bursă, după ce acţiunile deja le scădeau constant de ceva timp. Piaţa imobiliară are probleme majore, valoarea locuinţelor a scăzut şi ea. Iar lucrurile vor deveni încă mai grave, când se va simţi o creştere semnificativă a şomajului, iar oamenii nu vor putea accesa credite suplimentare.
Un lucru e clar – nu mai încape niciun dubiu că aceasta este cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresie, aşa încât va lua extrem de mult timp să se restabilească încrederea în sistemul financiar. Sigur, recapitalizarea băncilor, garantarea împrumuturilor interbancare sunt foarte bune, dar vin prea târziu. Economia globală a intrat deja în recesiune.
Scăderea preţului petrolului contrabalansează o parte din efectele negative ale crizei financiare?
Va ajuta, cu certitudine. Probabil că asta va băga nişte bani înapoi în buzunarul contribuabilului american, de pildă, dar nu va compensa pierderile decât în parte. Preţul mai scăzut al petrolului nu va băga banii înapoi în bănci. Şi să vedem cât va mai rămâne scăzut.
Politic, a câştigat cineva din această cr