Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzatiile aduse ministrilor PNL pot face Romania de ras

Publicat in Ziare.com, marți 25 septembrie 2007 ·

Acuzatiile aduse ministrului justitiei, Tudor Chiuariu, vor face Romania de ras in cazul in care se vor dovedi neintemeiate sau motivate de razbunare, a declarat luni seara, presedinta Liberal-Democratilor si Reformistilor Europeni (EDLR), Annemie Neyts, pentru NewsIn.

"Daca exista vreun temei pentru aceste acuzatii de coruptie impotriva ministrului de justitie - sau impotriva oricarui alt ministru -, atunci politicienii ar trebui sa se retina de la a face comentarii si (ar trebui - n.r.) sa lase procesul judiciar sa-si urmeze cursul", a declarat pentru NewsIn Annemie Neyts. "Coruptia nu trebuie tolerata", a mai adaugat presedinta EDLR.

"Totusi, daca aceste acuzatii sunt fara fundament si sunt motivate de vendeta politica sau personala, atunci cei care le formuleaza se fac de ras, dar in acleasi timp fac si tara de ras", a subliniat Annemie Neyts.

Partidul European Liberal-Democrat si Reformist (EDLR), este format din partide politice cu idealuri comune liberale, democratice si reformiste. Membrii lui se reunesc din peste 30 de tari. In acest partid paneuropean, premierul Calin Popescu-Tariceanu detine functia de vicepresedinte.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a solicitat in urma cu o saptamana aviz de la Cotroceni pentru inceperea urmaririi penale a ministrului justitiei, Tudor Chiuariu, si a fostului ministru al comunicatiilor, Zsolt Nagy, in dosarul vizand imprejurarile in care compania Posta Romana a intrat in posesia unui imobil. DNA a precizat ca a cerut inceperea urmaririi penale in cazul ambilor ministri pentru savarsirea infractiunii asimilate infractiunilor de coruptie, si anume abuz in serviciu contra intereselor publice avand ca urmare obtinerea unui avantaj patrimonial pentru altul. Chiuariu a calificat solicitarea procurorilor drept o "razbunare prosteasca" si i-a acuzat ca abuzeaza de prerogativele

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Un elicopter ce îl transporta pe preşedintele Iranului s-a prăbuşit. Presa de stat: Echipele de salvare ar fi găsit epava elicopterului. Autorităţile nu au confirmat informaţia

Mediafax acum 24 minute
Potrivit presei locale, Raisi se îndrepta spre oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, după ce se întorcea de la graniţa cu Azerbaidjanul, unde a inaugurat barajele Qiz Qalasi şi Khodaafarin. Elicopterul era unul dintre cele trei care călătoreau înt

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum o ora
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 39 minute
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum o ora
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 4 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 4 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°