Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Horga si-a dat foc in sala de sedinte a Judecatoriei Falticeni

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 23 iunie 2000 ·

El considera ca nu i s-a facut dreptate Suparat ca justitia nu s-a pronuntat favorabil in ceea ce-l privea, boroianul Vasile Horga (57 ani), tata a cinci copii, si-a dat foc intr-una dintre salile de judecata ale instantei Judecatoriei Falticeni. Evenimentul s-a petrecut joi, in jurul orei 10.00, intr-un proces care avea ca obiect cearta in familie pentru pamint. Vasile Horga nemultumit i-a spus judecatorului Marin Caba ca ar fi mai bine sa il impuste decit sa accepte sentinta, dupa care din autogara Falticeni si-a cumparat un litru de benzina cu care ulterior s-a autoincendiat in sala de judecata in fata judecatorului si a publicului prezent in sala. La gestul boroianului nu a reactionat nimeni, potrivit acestuia lumea a fugit afara, el stingindu-se singur in momentul in care a simtit durerea. Imediat barbatul a fost transportat cu sprijinul politiei la Spitalul Municipal Falticeni, unde chirurgii l-au internat in salonul de Terapie Intensiva, cu diagnosticul "arsuri de gradul I si II pe fata, torace anterior, antebrat si mina bilateral 15 la suta". De pe patul de spital, Vasile Horga si-a motivat gestul astfel: "Nu mi s-a facut dreptate. Ma judec cu sora mea, Elena Ungureanu, pentru o bucata de pamint. Ea a primit un titlu de proprietate falsificat de Comisia de fond funciar a Primariei Boroaia, iar eu am vrut sa desfiintez titlul. Fiind in instanta la Judecatoria Falticeni, am constatat ca se judeca in baza acestui act pe care il consider fals. Ca urmare, m-am dus la statia PECO din autogara si am cumparat un litru de benzina, dupa care m-am intors la Judecatorie si in fata judecatorului Caba am turnat benzina pe mine si mi-am dat foc. Lumea a fugit si intr-un tirziu mi-am smuls singur hainele de pe mine". Referitor la acest incident, pozitia judecatorului de sedinta Marin Caba a fost urmatoarea: "Cetateanul in cauza era intr-un proces de partaj de coproprietate t

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 2 ore
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 19 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 30 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°