Întrebările vin spre părinţii copilului foarte mic nu cu sacul, ci cu basculanta. O sumedenie de îngrijorări şi semne de întrebare îi frământă pe părinţi, cei care se uită la odorul lor ca la un bibelou pe care să nu-l atingi nici cu o răsuflare.
Prea multă atenţie, uneori, derapează spre îngrijorări care nu îşi au rostul, cu atât mai mult cu cât în rândul oamenilor umblă şi o serie de ziceri greşite. Prin telefonul fără fir, o mulţime de vecine de bloc, de cumnate, de prietene lansează tot felul de legende pe seama evoluţiei şi sănătăţii copilului nu de multă vreme născut. Dar, iată, varianta ştiinţifică, corectă despre creşterea şi particularităţile sistemului osos şi muscular ale copilului foarte mic.
Explicaţii furnizate de un renumit profesor de medicina copilului, profesorul doctor Mihai Jianu, şeful Clinicii de ortopedie şi chirurgie a coloanei vertebrale de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu".
DUPĂ 3 LUNI
În legătură cu vârsta la care copilul începe să meargă, se ridică pentru prima dată, iată care sunt datele corecte. Cam pe la 3 luni, micuţul se străduie să ridice capul, stând pe burtă. Atunci, se formează şi prima curbură a coloanei vertebrale, cea din zona cervicală, din zona cefei. În jurul vârstei de 6 luni, micuţul începe să stea în şezut şi, atunci, se produce a doua curbură a coloanei vertebrale, acea uşoară cocoaşă firească.
Când copilul stă în popou, se întăreşte musculatura spatelui, adică muşchii din zonele laterale ale coloanei. Nu e bine să fie forţat copilul să stea în şezut mai devreme, la 4-5 luni, aşezându-l între perne, căci greutatea capului, a braţelor turtesc vertebrele, ca şi muşchii vecini coloanei, cei care o ţin dreaptă, nu sunt dezvoltaţi îndeajuns. Copilul trebuie să se ridice în picioare la 8-9 luni, la 1 an, la 1 an şi o lună.
A