A început foiala specifică perioadei electorale. Toată lumea vrea să ştie cine câştigă, cine pierde, ce jocuri se fac. Până la confruntarea directă cu electoratul, la 22 noiembrie şi 6 decembrie, singurele instrumente pe care le avem la îndemână sunt sondajele de opinie. În funcţie de comanditar (plătitor) şi de metodologia anchetei sociologice, rezultatele pot fi diferite, de la un institut la altul. Miza politică contaminează deja dorinţa şi putinţa, siluind un pic, pe ici pe colo, ştiinţa.
Majoritatea institutelor consacrate îşi respectă însă meseria şi transmit evaluări cât se poate de oneste. Ce ne spun zilele acestea sociologii, la care ne uităm ca la doctori, în speranţa unui diagnostic corect şi a unei reţete salvatoare?
În primul rând, că din cei 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, cam 40% pun ştampila. Majoritatea cifrelor din sondaje, despre care discutăm noi jurnaliştii, se referă la situaţia unui candidat pe întreg electoratul. Nuanţările foarte adevărate şi pline de miez vin atunci când faci analiza celor şase-şapte milioane care se prezintă într-adevăr la urne. În acel moment, unii scad, alţii cresc.
Din experienţa ultimilor 20 de ani, se poate spune că cei mai interesaţi de fenomenul politic şi de vot sunt persoanele clasate la categoria 50 plus. Activi sau la pensie, aceştia constituie un corp de patru-cinci milioane de electori, care salvează o dată la patru sau cinci ani nivelul minim de prezenţă. Diferenţa, două sau trei milioane, sunt persoane mai tinere. Care prin opţiunea lor ajustează ce au decis cei mai înţelepţi. PSD este dominant în zona votanţilor maturi, PD-L mai degrabă la cei tineri, PNL demonstrează un echilibru interesant. UDMR primeşte un vot absolut etnic.
Sociologii pe care i-am consultat spun că zilele acestea, cu mai puţin de 60 de zile până la alegeri, situaţia este următoarea. Favoritul, Traian Băsescu
