Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Celan – Locuirea poetică a Infernului

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 octombrie 2013 ·

În primăvara anului 2000, eram de puţine săptămîni consul general al României la Chicago. După tradiţia diplomaticească, începusem să merg pe la oficialii locali, pe la reprezentanţii omologi ai altor ţări, pe la liderii comunităţii româneşti şi aşa mai departe, pentru a mă prezenta. Sursa: CODRIN PRISECARU

Unul din primii care m-au primit a fost consulul general al Germanei, dl. Engelhardt. Am dat de la început o atenţie sporită acestei prime întîlniri pentru că, în acel moment, relaţiile din România şi Germania nu erau tocmai bune. Lansajul nostru spre UE era privit cu răceală la Berlin şi unul dintre obictivele noastre era să topim acest îngheţ, înţelegînd că aderarea la UE este imposibilă fără sprijin german.

Dl. Engelhardt era un diplomat de lungă carieră (mai avea vreo doi ani pînă la pensie), cu totul atipic din perspectiva prejudecăţii care ne indică un anumit gen de diplomat german: era brunet, mărunţel, extrovert, gesticula amplu şi expresiv cînd vorbea, rîdea cu poftă şi fuma ţigară după ţigară şi asculta muzică simfonică în extaz. De o viaţă, pasiunea lui ardentă era să traducă poezie în germană sau din germană într-una din multele limbi pe care le ştia.

Nu mult după ce ne-am strîns pentru prima dată mîinile în biroul său şi ne-am aşezat pentru obişnuita primă conversaţie, dl. Engelhardt mi-a spus: "Să ştii că nu înţeleg de ce guvernul meu se comportă atît de distant cu România. Sigur că problema imigraţiei ilegale pe considerente economice este serioasă, îmi dau bine seama şi de ce cetăţenii germani sînt deranjaţi de romii care tot vin din Estul Europei, pot înţelege chiar şi prelungirea unei stări de neîncredere venită din timpul războiului rece. Dar guvernul meu ar trebui să înţeleagă că nu se poate vorbi despre Europa întreagă, unită, fără România. Europa este de neconceput fără România."

Vă daţi seama ce surpriză plăcută am avut!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 51 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Numărul incidentelor antisemite la nivel mondial a atins un „maxim istoric”, potrivit unui raport internaţional

HotNews acum 28 minute
Numărul incidentelor antisemite înregistrate în 2023 a fost mult mai mare decât în 2022, în majoritatea ţărilor cu minorităţi evreieşti semnificative. În Franţa, numărul atacurilor antisemite a crescut de la 436 în 2022 la 1.676 în 2023, potrivit ra

Netanyahu anunţă închiderea Al-Jazeera în statul evreu

News.ro acum o ora
Guvernul israelian a "decis în unanimitate" că postul qatarez Al-Jazeera va fi "închis în Israel", a anunţat premierul Benyamin Netanyahu într-un mesaj pe X, fără a da mai multe detalii despre măsurile luate. Ministrul israelian al Comunicaţiilor, S

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°