Inainte de '89, eram sincer fascinata de boema literara bucuresteana. Cand treceam pe langa sediul Uniunii Scriitorilor, ii adulmecam portile in incercarea de a pricepe ce se intampla dincolo de ele. Nu ma gandeam atunci ca vreau sa fiu si eu acolo - eram prea mica. Astazi insa, cand o aud pe Simona Cioculescu vorbind atat de pitoresc despre Muzeul Literaturii Romane in niste vremuri la care sub nici o forma nu m-as mai intoarce, dar in care tineretea si romantismul isi dadeau fericit mana fie si doar pentru cauza Editiei Eminescu, parca as vrea sa fi fost si eu in acel loc. (Marcela Gheorghiu)
Imi place foarte mult istoria literara si consider ca biografiile scriitorilor le fac vii operele, care mie mi se par moarte daca nu cunosti viata autorului, desi unii sunt de parere ca opera este o lucrare de sine statatoare, care de cele mai multe ori se distanteaza de autor.
Sunt foarte sensibila la biografii si, de altfel, am publicat in revistele Manuscriptum si Romania literara un volum intitulat Intre carti si manuscrise, o selectie de documente, majoritatea dintre ele inedite: fragmente de roman de Martha Bibescu; un autoportret in limba franceza "Luki Caragiale"; o serie de carti postale ale lui Ion Barbu - foarte nostime, trasnite, cum obisnuia el sa spuna -, trimise lui Alexandru Rosetti, in care vorbea despre obsesiile, femeile si iubirile lui; Testamentul lui Macedonski, in care, marginalizat fiind, acesta marturisea ca traverseaza perioada cea mai grea a vietii sale. Avea si copii, carora nu avea ce sa le dea sa manance. Macedonski a fost insa marginalizat si din cauza firii lui dificile; la randu-i, poetul ataca pe unul si pe altul, inclusiv monarhia din Romania, isi jignea colegii de generatie... Dar in momentul in care a scris acest Testament, Macedonski atinsese un punct tragic in propria viata, isi blestema tara, cerea sa fie ingropat i
