Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fost primar al oraşului Năvodari, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare

Publicat in Mediafax, joi 7 februarie 2013 · ·

Fostul primar al oraşului Năvodari Tudorel Calapod a fost condamnat, joi, la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual, după ce ar fi acordat ilegal certificatul de urbanism pentru construirea unui depozit de deşeuri.

Alături de Calapod, în acelaşi dosar au fost judecaţi Vincentelli Roberto şi Manuela Ştefania Marinescu, reprezentanţii SC Ecological Center S.A. Năvodari, firma care urma să realizeze respectivul depozit, iar cei doi au fost achitaţi, urmând să plătească o amendă administrativă în valoare de 1.000 de lei fiecare.

De asemenea, magistraţii Tribunalului Constanţa au hotărât desfiinţarea certificatului de urbanism nr 718 din 20 decembrie 2007 , înregistrat la Primăria Năvodari, eliberat către SC Ecological Center SA Năvodari, referitor la construirea depozitului de deşeuri.

Sentinţa Tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanţa.

Tudorel Calapod a fost primar al oraşului Năvodari între 2004 şi 2008.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus în septembrie 2011 trimiterea în judecată a celor trei persoane. Anchetatorii stabiliseră că în perioada 2004 - 2007, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, Tudorel Calapod, în calitate de primar al oraşului Năvodari, a creat un avantaj nelegal S.C. Ecological Center S.A. Năvodari, reprezentată de Roberto Vincenteli şi Manuela Ştefania Marinescu.

Astfel, societatea respectivă a obţinut în mod nelegal din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţie Mediului Bucureşti acordul de mediu vizând edificarea unui depozit de deşeuri toxice şi periculoase pe raza oraşului Năvodari.

Procurorii au constatat că Tudorel Calapod a emis certificatul de urbanism care atesta în mod nereal un drept de proprietate (inexistent în cauză),

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 52 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 6 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°