In copilarie lumea ma intreba: Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?". Am raspuns pe rand: fotbalist - la 3 ani, pompier - la 6, politist pe la 11, 12 ani. Cand am ajuns la liceu vroiam sa ma fac inginer, dar am dat la Relatii Economice la ASE. De cealalta parte, ai mei m-au vazut pe rand elev la Tonitza, cantaret si au culminat prin a ma vedea medic. Desi nu mi-au impus niciodata sa urmez o anumita scoala sau specializare, a existat un permanent conflict intre ce vroiam eu si ce isi doreau ei sa devin.
Evolutia stiintei si a tehnicii ne fac pe noi, tinerii de astazi, sa aspiram la meserii la care parintii nostri nici nu se puteau gandi. Iar situatia asta vine ca o completare a conflictului dintre generatii. Ai mei imi vorbeau despre meseriile pe care ei le stiau, eu le spuneam ca vreau sa tin pasul cu evolutia si vreau un job bine ancorat in cotidian.
Epoca meseriilor cu traditie a cam apus. Dar cum sa ii explic tatalui meu ca eu lucrez in PR si am cate 10 intalniri in fiecare zi, cand el imi spunea ca ar trebui sa ma indrept spre o cariera in medicina? Asa erau vremurile atunci, oamenii care se faceau medici si avocati erau apreciati si aveau un oarecare statut social. Dar astazi lucrurile stau cu totul altfel. Poti sa faci liceul la uman, sa termini ASE-ul si sa lucrezi in comunicare. Libertatea asta te ajuta sa te orientezi si sa te adaptezi foarte usor schimbarilor.
Uitandu-ma in jur, imi dau seama, totusi, ca parintii nostri nu mai sunt atat de incrancenati in a ne decide viitorul. Bunicii mei au insistat ca mama sa urmeze Conservatorul, in vreme ce parintii mei si-au dat seama ca oportunitatile zilelor noastre sunt multe si extrem de variate. Eu am terminat Relatii Economice, dar am facut un Master in Relatii Publice si Comunicare. Am atestat de vorbitor de engleza si un curs de marketing. Daca maine voi fi pus in situatia de
