Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Dumitru Prunariu, Dan Pascariu şi Lucian Isar, numiți în CA al Tarom

Publicat in Capital, vineri 12 octombrie 2012 ·

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a anunțat astăzi noul management privat la compania naţională TAROM. Dumitru Prunariu, Dan Pascariu şi Lucian Isar se numără printre cele şapte persoane selectate să facă parte din Consiliul de Administraţie al Tarom, a anunţat ministrul Transporturilor.

Vor fi anunţaţi atât managerul general al companiei, cât şi membrii Consiliului de Administraţie ai companiei, care au fost selectaţi de un consorţiu privat.

"Toţi sunt manageri, din păcate o spun cu durere, toţi sunt străini, în short list-ul primit de la PricewaterhouseCoopers toţi sunt străini, toţi cu o bogată experienţă în domeniu, au mai condus companii importante în domeniul aviaţiei. Toţi sunt din domeniul aviaţiei şi unii chiar cu bune performanţe în a ridica o companie din pierderi, a o duce pe profit şi pe urmă chiar să o vândă. Deci unii chiar sunt specialişti în a pune pe plus o companie şi a o face frumoasă spre vânzare", a declarat ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, cu ocazia unei conferinţe de presă de la Satu Mare.

Potrivit acestuia, în prima listă primită, care a cuprins 24 de persoane se afla şi un român, însă numele lui nu s-a regăsit în ultima listă pe care se află doar zece candidaţi. Potrivit ministrului Transporturilor, s-a ales varianta companiei PricewaterhouseCoopers, în asociere cu firma corespondentă de avocatură D&B David şi Baias şi George Butunoiu Group, pentru selecţia candidaţilor, tocmai pentru eliminarea suspiciunilor privind interesele politice.

"Nu vrem să privatizăm toată compania, doar 20% din ea şi vom avea şi pe această temă discuţii cu câteva companii interesante după ce vom fixa managerul privat", a adăugat Silaghi.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Trans

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 31 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 59 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 27 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 37 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°