Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oxigen de la Ridzi

Publicat in Adevarul, joi 9 iulie 2009 ·

Am văzut după atâta amar de vreme că prima putere în stat - cea legislativă - contează. Mai servim Ridzi? Nuuuu! Ajunge! Facem indigestie de la acelaşi meniu zilnic de ştiri. Şi, totuşi, cititorii, privitorii, ascultătorii români nu pot scăpa cu una, cu două de vedeta anului 2009. Iar primul vinovat pentru porţia zilnică de Ridzi este... însăşi Monica Iacob-Ridzi! Cum? Prin riposta cu orice preţ, prin fluturarea steagului nevinovăţiei indestructibile, prin sfidarea plătitorului de taxe, prin persiflarea întrebărilor privind dezmăţul bugetar sau prin tentativa de a transforma DNA în garantul fotoliului său ministerial.

Personal, fac deja alergie de la acest caz. Dar comisia parlamentară de anchetă ţine cald subiectul. Şi bine face. Doar aşa am descoperit grozăvii din Ministerul Ridzi ce puteau fi înmormântate drept secret de stat, de-a pururea, în vecii vecilor, amin! Acum ştim că s-au evaporat instant zeci de mii de euro din vistieria peticită a statului pe nişte braţe de scânduri ce puteau fi luate moca. Că s-au rătăcit sume importante în contul unor concerte. Că nişte firme de apartament s-au ales cu 90% profit din mediatizarea zilei de „2 Mai“. Ori că angajaţii ministerului au încercat să prostitueze televiziunile cumpărând ştiri angro.

Nu ştiu cui mai foloseşte acum demisia Monicăi Iacob Ridzi. Cred că nimănui. Altceva contează însă cu adevărat. Descoperim că democraţia respiră. Cu oxigen produs de cazul „Ridzi“. Revine la viaţă. Înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă este probă. Am văzut după atâta amar de vreme că prima putere în stat - cea legislativă - contează aşa cum scrie în Constituţie. Mi-am adus bucuros aminte de filmele americane în care indivizi cu greutate erau chemaţi să dea socoteală sub cupola Congresului SUA. Astfel de scene - adevărate demonstraţii de forţă ale democraţiei - am visat să trăiesc şi la mine acasă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 25 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Tânăr prins drogat la volan de două ori în aceeași noapte, la Piatra-Neamț. A fost reținut pentru 24 de ore

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ a informat că un tânăr în vârstă de 22 ani a fost prins conducând drogat un autoturism de două ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Piatra-Neamţ. Prima dată, tânărul a fost op

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Performanță rară: Elizabeta Samara a câștigat a cincea oară Liga Campionilor la tenis de masă

HotNews acum 38 minute
Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara (35 de ani) a câştiga pentru a cincea oară în carieră Liga Campionilor europeni şi pentru a treia oară consecutiv cu formaţia poloneză KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care s-a impus în ambele manşe

ALERTĂ pe Autostrada București-Pitești. O mașină a luat foc/Pompierii intervin la fața locului

Gandul acum 2 ore
O mașină a luat foc pe Autostrada București-Pitești (A1), pe sensul de mers către Capitală. Polițiștii, pompierii și angajații SMURD au ajuns deja la fața locului. Autoritățile le recomandă șoferilor să evite să circule prin zonă, dat fiind faptul c

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a făcut praf Sectorul 1, e plin de MIZERIE, de ȘOBOLANI, SCANDALURI. Nu se pricepe la administraţie

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat despre Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că are o atitudine de tipul „noi suntem proşti şi dânsa e deşteaptă”. Șeful Executivului o acuză că a făcut praf Sectorul 1, care e plin de mizerie, şobolani și mai me

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°