„Şi eu cred că e timpul să plece, dar nu are nicio ofertă”, a reacţionat patronul stelist Gigi Becali. Sursa: Sorin Antonescu
Dorin Goian s-a săturat de „armata” de la Steaua. Longilinul fundaş a spus ieri, răspicat, că vrea să părăsească echipa „roş-albaştrilor”. „De trei ani mă tot «transfer » prin toată lumea, dar sunt tot aici. A sosit momentul să plec. Dar nu pentru orice salariu. M-aş transfera şi într-o ţară arabă. Nu mă interesează dacă deranjează pe cineva sinceritatea mea. M-aţi întrebat dacă vreau să plec şi eu am răspuns că da”, a declarat ieri „Goe”.
Costă 2,5 milioane de euro
Fotbalistul stelist n-a uitat nici ultima întâlnire cu Gigi Becali, în curtea „palatului”, chiar de ziua patronului. Atunci, Gigi, „ciupit” bine după ce a dat gata câteva pahare cu şampanie, l-a luat la rost pe Goian: ”Ce ai, mă, eşti supărat că nu pleci în străinătate?”.
Ex-băcăuanul a dat de înţeles că reacţia fostului oier a fost pentru a face rating televiziunilor: „N-am vorbit cu patronul despre transfer. Una e să mă întrebe patronul dacă vreau să mă transfer când are 20 de camere de luat vederi în spate şi alta e să vorbim între patru ochi”.
Internaţionalul stelist susţine că nu l-a informat nimeni despre vreo ofertă venită dinspre Panathinaikos Atena. „Şi eu cred că e timpul ca Goian să plece. Însă, chiar dacă am scăzut preţul la 2,5 milioane de euro, tot n-are nicio ofertă. Eu ce să fac?”, a tunat Gigi Becali.
În timp ce jucătorii de bază dau semne tot mai clare că nu mai vor să stea în Ghencea, Cristiano Bergodi se uită lung după noutăţile promise de conducători. Niciun fotbalist nou n-a ajuns în cantonamentul din Austria. Ieri, Gigi Becali a dezvăluit de ce se tergiversează revenirea lui Pepe Moreno.
Adrian Ilie vrea să-l „răpească” pe Pepe
„Am înţeles că oameni apropi