Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anastase: Parchetul a confirmat că PSD a încercat inutil să mute o dispută politică în zona penală

Publicat in Romania Libera, luni 18 iulie 2011 · ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, consideră că, prin decizia de neîncepere a urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "a confirmat că PSD a încercat inutil să mute o dispută politică în zona penală în speranţa că va avea beneficii de imagine", a spus aceastaîntr-o declaraţie pentru MEDIAFAX..

"S-a întâmplat un lucru firesc. Parchetul a confirmat că PSD a încercat inutil să mute o dispută politică în zona penală în speranţa că va avea beneficii de imagine. Aşa cum am tot repetat pe parcursul acestor luni, toate procedurile au fost respectate. Dovada cea mai clară că PSD nu a încercat altceva decât să ne transforme în ţinte de imagine pe mine şi pe Sever Voinescu este faptul că au trecut peste orice proceduri ce puteau fi parcurse în Camera Deputaţilor, apelând la plângeri penale", a menţionat Anastase

În opinia sa, "s-a dovedit" în ultima vreme că, "în mintea liderilor PSD", justiţia este bună doar dacă creează probleme adversarilor săi.

"Dacă urmăriţi atitudinile publice ale lui Victor Ponta veţi vedea că pentru preşedintele PSD justiţia e rea când în atenţia sa sunt politicieni prieteni şi e bună când în cauză se află adversarii lor. Acum era clar că tot ce s-a întâmplat nu e de natură penală, dar au făcut plângeri exclusiv într-un exerciţiu de imagine prin care îşi continuă presiunile asupra actului de justiţie", mai spune Anastase.

Parchetul instanţei supreme a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, şi secretarul Camerei, Sever Voinescu Cotoi, apreciind că nu a fost comisă o faptă prevăzută de legea penală sub aspectul lipsei cvorumului la şedinţa pe Legea pensiilor.

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 12 iulie 2

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 33 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 17 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°