Peste 80 de kilometri de şanţuri vor fi săpaţi în oraş până în decembrie 2009
Autorităţile susţin că lucrările sunt necesare, în timp ce botoşănenii sunt de părere că şantierele ar putea fi închise mult mai repede.
Botoşănenii s-au obişnuit deja cu şantierul fără sfârşit deschis pe străzile din oraş. În fiecare vară Apa Grup şi Termica lucrează pentru cârpirea aceloraşi reţele învechite, în timp ce firmele care câştigă licitaţiile prelungesc reparaţiile până în momentul în care, inevitabil, solicită o suplimentare de fonduri.
„Eu sunt obişnuit deja. Îmi repar maşina de două ori pe an. Am programate revizii înainte de a pleca în concedii, ca să mă pot bucura şi eu de drumurile din ţară. Nu ştiu pe cine să mai dau vina că oricum toţi se acoperă între ei”, a declarat Mihai Bozovici, inginer. Paradoxal, însă, şi la multe dintre arterele proaspăt refăcute lucrările sunt reluate la câteva luni de la închiderea şantierului din cauza materialelor.
„Se bagă bani cu nemiluita, însă ar trebui investit totuşi cu cap. Avem sensuri giratorii în fiecare intersecţie şi asta nu e rău. Bulevardul arăta extraordinar şi era o plăcere să te plimbi seara pe acolo. Păcat că a ţinut aşa puţin. Acum s-a reluat şantierul şi probabil îl închid la anul. Arterele principale de la noi sunt deschise ca la muzeu. Expoziţii pe o durată limitată, nu permanentă”, a declarat Vasile Cojocaru, şofer de taxi.
Şefii oraşului completează tabloul descris de botoşănenii de pe stradă. „De lucrat se va lucra şi se va interveni la multe străzi în Botoşani. Deja multe au intrat în lucru. Noi încercăm să atacăm lucrările în aşa fel încât să rămână spaţii de circulaţie cât mai mari şi accese la garaje. Unde nu se poate, se fac tot felul de podeţe, se pun profile pentru acces auto şi pietonal”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa.
Aşa municipiu, aşa j