Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Ziua porţilor deschise la Cluj Arena! Mii de fanii vin să vadă "bijuteria" Clujului

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 1 octombrie 2011 ·

UPDATE 14.30 - Peste 250 de membrii ai galeriei au ajuns pe Cluj Arena. Aceştia strigă "România, România" şi afişează două bannere cu trimitere la CFR Cluj, formaţia care ar putea să evolueze pe noua arenă de pe Someş. "Aţi scos exclusivitatea din contract pentru un ungur spurcat" şi "Ion Moina nu a rezistat peste ani pentru a ajunge sacul vostru de bani".

UPDATE 14.20 - În numai două ore, peste 1.000 de persoane au vizitat noul stadion al Clujului. Galeria lui U se întâlneşte în aceste momente pe Cluj Arena, de unde va pleca la meciul de la Mediaş, cu Gaz, care se va juca de la ora 19.00. Fiecare persoană care vizitează arena primeşte broşuri cu date despre Cluj Arena.

UPDATE 13.38 - Alin Tişe, preşedintele CJ Cluj, a vorbit la inaugurarea Cluj Arena despre costurile reduse pe care le-a presupus construirea stadionului. Şeful judeţului a mai spus că arena clujeană a costat de şapte ori mai puţin decât cea din Bucureşti.

"Cu acei bani puteam construi şapte stadioane precum Cluj Arena, iar România să organizeze un Campionat European de fotbal", a spus Tise.

Cluj Arena a fost construit cu 36 de milioane de euro, în numai doi ani. 70% din bani au venit din bugetul judeţului, iar 30% de la guvern.

UPDATE 12.10 - Emil Boc şi Alin Tişe testează starea gazonului. Cei doi execută lovituri de pedeapsă, dar niciunul nu marchează

UPDATE 12.00 - Porţile sunt deschide şi pentru publicul larg, deşi acest fapt era prevăzut numai pentru ora 14.00. De acum şi până la miezul

nopţii arena poate să fie vizitată de clujeni.

UPDATE 11.26 - Premierul Emil Boc a inaugurat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, stadionul Cluj Arena şi a tăiat panglica împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, în prezenţa ministrului Dezoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi a altor oficialităţi locale. În acel moment la stadion se auz

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 4 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum o ora
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 2 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Compania de distribuţie şi logistică Aquila a preluat distribuitorul Parmafood

News.ro acum 24 minute
Compania de distribuţie şi logistică Aquila a anunţat vineri că a finalizat tranzacţia pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiilor Parmafood Group Distribution SRL şi Parmafood Trading SRL. ”Aquila (simbol bursier AQ), lider în

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum o ora
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°