Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.600 de repetenti la Iasi in anul scolar trecut

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 26 august 2003 ·

Peste 1.600 elevi vor fi nevoiti sa repete anul scolar 2002-2003. Pentru ca nu au reusit sa ia note de promovare la cel putin trei obiecte, 1.668 elevi ieseni de la toate formele de invatamint au ramas repetenti la finalul anului scolar trecut. Statisticile Inspectoratului Scolar Judetean arata ca cele mai multe probleme cu cartea par sa le aiba elevii din clasele primare si de gimnaziu. In anul scolar trecut, au fost declarati repetenti 1.503 elevi din clasele I-VIII. Din rindul liceenilor de la cursuri de zi vor repeta clasa alti 103 elevi. Elevii de la seral s-au dovedit a fi, in anul scolar trecut, mult mai constiinciosi. Dintre acestia, doar cinci nu au reusit sa promoveze. Numarul corigentilor este de patru ori mai mare decit al repetentilor. La incheierea anului scolar 2002-2003, peste 6.500 de elevi erau in stare de corigenta la una sau doua discipline. Numarul cel mai mare de corigenti se inregistreaza tot in scoala generala. Astfel, in iunie 2003, 2.580 elevi nu aveau medie de trecere la un singur obiect si alti 1.540 elevi aveau probleme la doua materii de studiu. Rubricile cataloagelor de la liceu s-au inrosit si ele de numarul corigentelor elevilor. 1404 elevi de la liceu zi au avut sub media 5,00 la un singur obiect si alti 484 elevi au fost declarati corigenti la doua obiecte. Citeva sute de elevi au ramas cu situatia neincheiata la finele anului scolar trecut. 369 de elevi din clasele primare si de gimnaziu au ramas cu una din rubricile catalogului necompletate pentru ca nu s-au prezentat la toate verificarile si tezele date de profesori. Cei mai putini elevi cu situatia la invatatura neincheiata - 39 - se inregistreaza la scoala de ucenici. Statisticile ISJ privind situatia scolara a elevilor, la 15 iunie 2003, arata ca 723 de copii cu virste de scolarizare intre 7 si 14 ani - reprezentind 1% din totalul elevilor inregistrati la inceputul anului scol

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 3 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 2 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°