Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despărţire de succes pe Municipal

Publicat in GAZETA de SUD, luni 24 noiembrie 2008 ·

Echipa Pandurii Târgu Jiu şi-a luat la revedere de la propriii suporteri în acest an printr-o victorie împotriva campioanei CFR Cluj.

Cu o evoluţie excelentă, mai ales în prima repriză, trupa lui Sorin Cîrţu a câştigat mai clar decât o arată scorul, 2-1, jocul cu CFR Cluj de pe „Municipal“. Gorjenii au intrat la cabine cu un avantaj de două goluri, ambele marcate de Stângă, iar clujenii au reuşit doar să reducă din handicap prin Trică, după pauză. Căpitanul Florin Stângă a fost desemnat de Cîrţu MVP-ul partidei: „Stângă a fost omul meciului. Când dai două goluri e normal. Păcat că nu avem nici un premiu să-i dăm“.

Clujenii au arătat că nu ştiu să piardă, provocând incidente pe tunelul de acces spre vestiare. Cadu de la CFR l-a luat de tricou pe asistentul Octavian Şovre şi i-a strigat „Ai grijă!“, fiind îndepărtat de stewarzii arbitrilor de lângă acesta, ulterior având loc o altercaţie între jucătorii oaspeţilor şi forţele de ordine. De altfel, Cadu s-a contrazis şi cu antrenorul Sorin Cîrţu la finalul jocului, când tehnicianul pandurilor a fost eliminat. „M-a înjurat. E inadmisibil să fiu înjurat la mine în ţară. Presa e de vină fiindcă l-a umflat pe acest Cadu. Cine e Cadu? Aţi văzut cum l-a driblat Piţurcă la golul doi?“, a tunat Cîrţu.

2.000 de euro - primă pentru panduri

Jucătorii de la Pandurii au evoluat pe o primă de 2.000 euro având în vedere statutul echipei CFR Cluj, campioana din sezonul trecut. „Nu au avut promisă o primă specială, ci doar prima obişnuită pentru echipele care au încheiat sezonul trecut pe primele patru locuri, respectiv 2.000 de euro. Prima normală e de 1.000 de euro cu restul echipelor“, a afirmat preşedintele Marin Condescu. „A jucat şi domnul preşedinte bine, pentru că a ştiut să-i monteze şi se ştie cum poate să o facă. Aşa se procedează când vrei să faci pasul înainte, deci toată lumea a jucat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 2 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum 2 ore
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 4 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 5 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 3 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

13°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

12°/14°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°