După 1947, sute de elevi şi studenţi anticomunişti din toată România au petrecut ani lungi şi grei în închisoare. Lăcrămioara Stoenescu a cercetat şi a strâns poveştile lor dramatice în volumul „De pe băncile şcolii în închisorile comuniste“, recent apărut la Editura Curtea Veche.

Pornind de la cazurile a două rude îndepărtate, faţă de care s-a simţit obligată moral, autoarea a început o documentare riguroasă, din dorinţa de a scrie despre tinerii care au luptat împotriva unui sistem „în scopul împlinirii unor idealuri înalte". Lăcrămioara Stoenescu a declarat pentru „Adevărul" că în doi ani a intrat în contact cu cincisprezece foşti deţinuţi politici care fuseseră afiliaţi la organizaţiile anticomuniste de tineret. „Numărul organizaţiilor este de peste 30. Sper că vor dori şi alţi foşti deţinuţi să li se alăture celor intervievaţi", a comentat autoarea.

Citiţi şi:

Grigore Cartianu a spulberat mitul revoluţiei spontane

Volumul cuprinde interviuri ample, în care tinerii din perioada 1947-1959 îşi povestesc tinereţea furată de un sistem care îi considera „subversivi". Din istoriile personale ale protagoniştilor intervievaţi se conturează imaginea unui regim totalitar atotputernic, pentru care opoziţia, sub orice formă s-ar fi manifestat ea, era de netolerat. Structurată în mai multe secţiuni, cartea curpinde mărturiile a foşti deţinuţi (mulţi dintre ei minori în momentul arestării) care au făcut parte din grupări anticomuniste de două tipuri: organizaţii şcolare şi organizaţii de tineret.

În prima categorie se înscriau, de exemplu, Organizaţia „Avram Iancu" (alcătuită din elevi de la Liceul „Mihai Viteazul" şi Liceul Francez din Bucureşti), „Pătratul Roşu" şi „Pro Patria" (Bucureşti), Grupul de elevi de la Liceul Teoretic de Băieţi „Roman-Vodă" (Roman) sau Mişcarea de Rezistenţă Naţională din Vlaşca (din care făceau parte elevi ai Liceului