Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Financial Times: România încă se descurcă bine, dar până când?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 septembrie 2012 ·

”S-ar putea să nu existe petreceri pe străzile din Bacău sau Braşov, dar România s-a descurcat destul de bine în ultimul timp, Produsul Intern Brut a crescut în ritm anual cu 1,2% în trimestrul doi din 2012”, se arată pe un blog al ”Financial Times”, citat de Agerpres.

Mai exact, spune IHS Global Insight, a existat un progres în reducerea deficitului fiscal şi a deficitului comercial al ţării, care era de aproximativ 11% din PIB înainte de recesiunea globală, dar de atunci s-a stabilit la aproximativ 4% din PIB. Pe baza acestor progrese, IHS a revizuit în creştere solvabilitatea creditului suveran pe termen scurt şi mediu al României cu o treaptă - ridicând ratingul pe termen mediu al României la categoria recomandat pentru investiţii.

Autorul articolului, Kester Eddy, se întreabă însă ăână când vor dura aceste vremuri. Numai în acest an, România a avut trei guverne şi s-a confruntat cu un conflict public între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu. Chuck Movit, economist al IHS Global Insight pentru România, manifestă un optimism prudent.

Instabilitatea politică pune probleme economiei

Cu siguranţă, el a minimalizat revizuirea în creştere, notând că Fitch şi Moody's atribuie României categoria recomandat pentru investiţi (doar Standard & Poor's acordă României cel mai ridicat nivel al categoriei junk). El subliniază de asemenea necesitatea de a se menţine politica fiscală şi monetară convenită cu FMI şi UE în cadrul acordului standby de 20 miliarde de euro din 2009, şi de a nu se speria de problemele băncilor din România, din care multe au făcut credite în valută înainte ca actuala criză să deprecieze leul.

”România încă se confruntă cu riscuri din cauza volumului necesităţilor sale de finanţare externă referitoare la câştigurile sale în valută, precum şi volumul datoriilor sectorului său bancar la Ban

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 23 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 16 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 31 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

Semimaratonul Bucureşti, la a 13-a ediţie » Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători!

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție Bucharest Half Marathon, iar evenimentul reunește mai multe curse de alergare.

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°