Olimpiada de Vară găzduită de capitala Italiei rămîne una dintre cele mai importante pagini de istorie a sportului românesc. Ieri, eroii de atunci au rememorat vechile poveşti.
Au trecut 50 de ani. Dar Olimpiada de Vară de la Roma, din 1960, le este încă vie în memorie. Timpul s-a scurs, au părul cărunt, unii sînt mai scunzi. Doar licărirea din ochi e aceeaşi. După mult timp, foştii olimpici de atunci ai României, campioni sau doar participanţi, s-au revăzut ieri la Casa Titulescu.
Au venit doar vreo 20 din cei 109 din delegaţa de atunci. Pereţii sînt plini cu poze de la Roma. Bătrînii se amuză. Se apropie mult de imagini, îşi ridică ochelarii, se încruntă, încercînd să se recunoască în ipostazele surprinse de fotografii vremii. A fost multă emoţie. Au depănat poveşti şi amintiri, la întîlnirea organizată de COSR şi de Muzeul Sportului.
Cum putea rata Iolanda aurul olimpic
Iolanda Balaş (73 de ani), preşedinte de onoare al Federaţiei Române de Atletism, a rememorat emoţiile pe care le-a avut înaintea JO din 1960. "Delegaţia noastră plecase deja la Roma. Antrenorul şi viitorul meu soţ, Ioan Soter, nu a primit acordul de a părăsi ţara pentru că avea un frate în Australia. M-am dus direct la Comitetul Central al Partidului Comunist şi am intrat peste Gheorghiu Dej. I-am spus că eu nu plec fără Ioan. Era vineri, iar luni decolam împreună la Roma. Reuşisem să-i conving să-i dea viza!", mărturiseşte fosta atletă.
Ziua ploioasă de august
"Ţin minte foarte bine că ziua în care am concurat a fost una ploioasă. Dimineaţa au fost calificările, iar seara finala. Credeam că nu va mai fi nimeni în tribune pentru că săritura în înălţime era ultima probă a zilei, însă stadionul a fost plin. Am sărit 1,85, noul record olimpic! Şi prima campioană olimpică din atletismul românesc! Am simţit o bucurie enormă, simţe