Pe 14 iulie 1933, în Germania nazistă a fost adoptată legea sterilizării obligatorii, scrie BBC History. Era un pas important către ceea ce naziștii credeau a fi, potrivit teoriilor „științifice” ale eugeniei, o rasă umană superioară. Însă modalitatea în care naziștii au folosit eugenia pentru a-și justifica acțiunile și genocidul au sfârșit prin compromiterea acesteia ca știință. „Legea pentru prevenirea urmașilor bolnavi ereditari” marchează începutul programului eugenic al regimului nazist. Acesta argumenta că persoanelor „defecte” nu ar trebui să li se dea voie să aibă copii. În schimb, legea promova selectarea acelor indivizi care, din punct de vedere genetic, erau considerați perfect pentru a procrea. După adoptarea legii, în Germania au fost înființate circa 200 de curți de judecată speciale care urmau să stabilească ce se va întâmpla cu persoanele suferind de schizofrenie, boala Huntington, diverse handicapuri, chiar și alcoolism. Doctorii erau obligați de lege să-și înregistreze toți pacienții care se potriveau criteriilor, aceștia urmând apoi să ajungă în fața curților speciale. Această acțiune a avut ca rezultat efectuarea a circa 400.000 de sterilizări între 1933 și 1945. În Mein Kampf, Hitler spunea despre eugenie că ea este benefică societății: „nevoia ca persoanele defecte să fie împiedicate să aibă urmași la fel de defecți este o cerință a rațiunii și, dacă este sistematic realizată, reprezintă cel mai uman act al umanității. Va salva milioane de nefericiți de la suferințe nemeritate și va duce la îmbunătățirea sănătății în general.” Hitler credea că Germania va redeveni puternică doar dacă statul aplica principiile igienei rasiale și ale eugeniei asupra societății. Potrivit liderului nazist, națiunea germană fusese slăbită, coruptă de elemente degenerate care trebuiau eliminate rapid. De aceea, unora trebuia să li se interzică să aibă copii, în timp