Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele purtătorului de cuvânt al lui Băsescu are afaceri de milioane cu statul

Publicat in Romania TV, luni 21 ianuarie 2013 ·

Justinian Oprea, fratele purtătorului de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a câştigat milioane de lei din afaceri cu statul, potrivit ziarului Ring.

Fratele purtătorului de cuvânt al Administraţiei prezidenţiale este asociat al firmelor Lantec Industries SRL şi Tensor SRL, iar ambele societăţi au avut afaceri profitabile pe bani publici.

Cele mai profitabile afaceri au fost făcute în perioada guvernării PDL. Între 2009 şi 2011, cele două firme în care este asociat Justinian Oprea au obţinut contracte de aproximativ 3,5 milioane de lei din afaceri cu statul. Printre contractori s-au numărat Regia Pădurilor-Romsilva şi Direcţia Parcurilor Sector 3. Această instituţie este subordonată primăriei conduse în acea perioadă de pedelistul Liviu Negoiţă.

Nici perioada 2007-2008 nu a fost mai puţin profitabilă pentru fratele purtătorului de cuvânt de la Cotroceni. În acea perioadă, din afacerile pe bani publici, cele două SRL-uri au câştigat aproximativ un milion de lei. Majoritatea contractelor au fost atribuite direct.

Afacerile au continuat şi în prima jumătate a anului 2012. Atunci, Societatea Naţională Nuclearelectrica a atribuit firmei Tensor SRL, prin negociere fără anunţ de participare, un contract de aproximativ 26.000 de lei pentru o analiză.

În total, firmele lui Justinian Oprea au încheiat 57 de contracte cu statul român, în perioada 2007-2011.

Contactat de România TV, Bogdan Oprea a declarat că nu are nicio legătură cu afacerile frtelui său, dar a opinat că acele contracte cu statul au fost câştigate legal, în urma unor licitaţii. "Personal, nu am nicio legătură cu afacerile fratelui meu, are viaţa lui. Orice firmă putea participa la licitaţii. Eu am devenit purtător de cuvnt în aprilie 2011. Cum fratele meu, pe vremea când eu eram un simplu jurnalist, avea contracte, există şi acu

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 31 minute
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Peisaj de iarnă, la jumătatea lunii mai. Reacția turiștilor ieșiți la drumeții în Munţii Bucegi

Ziare.com acum 9 ore
Un nou strat de zăpadă s-a aşternut pe platoul Bucegi, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius. În imaginile publicate pe reţelele de socializare de Meteoplus se vede cum totul este acoperit de un stat de omăt de câţiva centimetri. A nins

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°