Mesajul a fost trimis. Multumesc!

JANDARMI BĂTUŢI CU BARE DE FIER de mai mulţi romi pe care au vrut să-i legitimeze

Publicat in Gandul, luni 5 martie 2012 ·

Doi jandarmi din Sfântu Gheorghe au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacaţi de mai mulţi localnici dintr-un cartier al municipiului, pe care voiau să îi legitimeze, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că incidentul a avut loc, duminică seară, pe strada Garoafei, din municipiul Sfântu Gheorghe, unde o patrulă de jandarmi a oprit două căruţe în care erau şase bărbaţi şi două femei din cartierul Orko, pe care au încercat să îi legitimeze.

"Este vorba de un eveniment mai puţin obişnuit în judeţul nostru, şi anume faptul că romii au agresat o patrulă de jandarmi", a spus prefectul judeţului Covasna.

Potrivit acestuia, romii i-au atacat pe jandarmi chiar cu nişte bare de fier scoase din căruţe, iar după atacul violent unii dintre oamenii legii au avut nevoie de îngrijiri medicale.

"Romii supăraţi au sărit asupra jandarmilor şi cu nişte bare de fier scoase din căruţe şi a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a opri bătaia", a spus Gyorgy Ervin.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Covasna, Petronela Corodeanu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că doi jandarmi au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma conflictului.

Doi jandarmi din Sfântu Gheorghe au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost atacaţi de mai mulţi localnici dintr-un cartier al municipiului, pe care voiau să îi legitimeze, fiind nevoie de intervenţia poliţiştilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Prefectul de Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că incidentul a avut loc, duminică seară, pe strada Garoafei, din municipiul Sfântu Gheorghe, unde o patrulă de jandarmi a oprit două căruţ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olt: Patru tineri au murit într-un accident produs pe DN65

HotNews acum 3 ore
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au murit, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident produs pe DN65, în județul Olt. Potrivit polițiștilor, o mașină a pătruns pe contrasens și a intrat într-un TIR, informează Mediafax. R

Microbuz cu nouă persoane răsturnat în Cheile Bicazului. Unde se duceau acestea

Adevarul acum 43 minute
Un microbuz în care se aflau nouă persoane care calatoreau spre Anglia s-a răsturnat, joi noaptea, în Cheile Bicazului, în albia râului. Din fericire, nimeni nu a fost ranit

Cursurile unui liceu din Câmpina au fost suspendate. O elevă suspectă de conoravirus

Jurnalul acum 53 minute
Cursurile LiceuluiTehnologic Energetic din Câmpina, sunt suspendate astăzi, după ce o elevă de 19 ani a fost dusă la spital cu suspiciune de coronavirus. Măsura a fost luată pentru a se putea face dezinfecție generală. „Azi cursurile sunt suspendate

Coronavirusul a ajuns si in regiune Baltica. Lituania a confirmat primul caz de infectie

Ziua News acum 2 ore
Lituania a raportat, vineri, primul caz de infectare cu noul coronavirus, la o femeie care s-a întors săptămâna aceasta dintr-o vizită în Verona, Italia.

Cod galben de viscol în regiunile de munte din 19 județe

Jurnalul acum o ora
Meteorologii au emis, în această dimineață, o avertizare Cod galben de viscol, valabilă în zonele montane din 19 județe din țară. Avertizarea este în vigoare până sâmbătă, la ora 11.00. Sunt vizate zone montane din județele Cluj, Sălaj, Bihor, Alba,

Continuă racolările liberalilor; filiala ALDE Giurgiu trece la PNL

HotNews acum 3 ore
Deputatul Toma Petcu a scris, joi seara, pe Facebook, că organizaţia teritorială a ALDE Giurgiu trece la PNL, anunță Mediafax. „În seara zilei de 26 februarie 2020 a fost convocată Delegaţia Permanentă Teritorială ALDE Giurgiu la care au fost invit

Candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, votată în unanimitate de conducerea PNL

HotNews acum 58 minute
​​Candidatura lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei a fost validată în unanimitate de conducerea PNL, a anunțat liderul liberalilor, Ludovic Orban. Nicușor Dan a participat vineri la ședința conducerii PNL ​„E o decizie de responsabilitate pe care

Lista cu miniştrii din Guvernul Cîţu

Mediafax acum 21 minute
Premierul desemnat, Florin Cîţu, a anunţat vineri componenţa Guvernului propus. „Am prezentat lista guvernului şi programului de guvernare. Le vom depune astăzi (vineri-n.r.) în Parlament. Este o modificare la Ministerul Finanţelor, este propus cole

Siria: Nou atac aerian în Idlib; zeci de militari turci uciși, anunță armata

HotNews acum 9 ore
Zeci de militari turci ar fi fost uciși în urma unui atac aerian în provincia Idlib din Siria, informează The Guardian, citat de Mediafax. Surse din armată susțin că în jur de 70 de militari turci ar fi fost uciși joi seara, în urma un raid aerian.

BEx al PNL, vineri; validarea lui Nicușor Dan, lista Guvernului și programul de guvernare - pe agendă

HotNews acum 4 ore
Biroul Executiv al PNL se va reuni vineri în şedinţă, pe ordinea de zi aflându-se candidatul la Primăria Capitalei, dar şi lista Cabinetului condus de premierul desemnat Florin Cîţu şi programul de guvernare al viitorului Executiv, anunță Agerpres.

Vremea

București
acum

vin.

4°/8°
sâm.

5°/9°
dum.

4°/12°
lun.

6°/11°
Iasi
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
dum.

3°/10°
lun.

4°/11°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/10°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/3°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/9°
lun.

4°/10°
Timisoara
acum

vin.

2°/3°
sâm.

0°/8°
dum.

5°/11°
lun.

8°/14°

Editoriale