Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără pH acid

Publicat in Viata Medicala, joi 6 decembrie 2012 ·

În noiembrie de-abia încheiat, am primit al patrulea număr al publicaţiei intitulate Revista Română „Victor Gomoiu“ de Istoria Medicinei – Acta Romania Historiae Medicinae (Editura Celsius, Bucureşti). Revista a fost fondată în 2011 de prof. dr. Vasile Sârbu, chirurg, preşedintele Ateneului Doborogeţia, vicepreşedinte deopotrivă al Societăţii Române de Chi­rurgie şi al celei de istoria medicinii. Mehedinţean şi chirurg, ca şi dr. Victor Gomoiu – întemeietorul istoriografiei româ­neşti moderne, fost preşedinte (1936) timp de două decenii al Societăţii Internaţionale de Istoria Medicinii – profesorul Sârbu este un pasionat al disciplinei ce are ca obiect studiul evoluţiei şi dezvoltării artei, ulterior ştiinţei îngrijirii omului bolnav. Această pasiune l-a determinat să îşi asume revigorarea activităţii societăţii române de profil – fireşte, alături de conducerea şi de membrii tot mai puţin nu­meroşi ai acesteia. A organizat, în acest sens, la Constanţa, reuniuni de istoria medicinii; a scris studii, articole şi cărţi – pe cea intitulată „Pagini din istoria chirurgiei româneşti“ o consult, uneori, cu folos. Iar în perioada de „criză economică şi financiară“, a cărei existenţă o resimte, dsa a găsit resurse şi a făcut deosebitul efort personal, cheltuind inteligenţă şi timp, de a edita revista mai sus citată. În articolul care deschide numărul „la zi“, fondatorul, în acelaşi timp editor şef, deplânge soarta Muzeului Facultăţii de Medicină din Craiova (creat şi condus de profesorul Mihail Scheau), instituţie Publicitate de patrimoniu rămasă fără sediu, evacuare urmată de răspândirea în spaţii improprii a rarităţilor din inventarul obiectivului medical şi cultural respectiv. Deplânge, totodată, şi faptul că, după 52 de ani de la trecerea în eternitate a lui Victor Gomoiu, casa părintească din Vânju Mare, unde acesta a văzut lumina zilei, nu a devenit, cum ar f

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum o ora
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 4 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este stabilă

News.ro acum o ora
Starea actorului Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi, la Spitalul Militar, este stabilă. Intervenţia chirurgicală la genunchi, efectuată în cursul zilei de lun

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum o ora
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Asistent medical din Târgoviște, arestat după ce ar fi bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 44 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgoviște a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a bătut două fete de 13 și 17 ani internate în secţia de psihiatrie a unității medicale. SpitalFoto: Inquam Photos / Justinel Stavaru Judecătorii dâmboviţen

Avion militar F-16, prăbușit într-un parc național. Pilotul a reuşit să se catapulteze

Ziare.com acum o ora
Un avion de luptă F-16 „Fighting Falcon” s-a prăbuşit marţi, 30 aprilie, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane. Pilotul a reuşit să se catapulteze înainte ca avionul să se prăbuşeasc

Care este starea actorului Florin Piersic, după ce a fost operat

HotNews acum 48 minute
Actorul Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchi la Spitalul Militar, conform News.ro. Florin PiersicFoto: AGERPRES „Starea sa este stabilă.

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

21°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°