Înţeleg că astăzi, după ora 5, St.Patrick’s se sărbătoreşte cu baloane, spiriduşi şi ce-o mai fi în centrul vechi, pe Franceză şi Şelari. Este a treia oară când Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză scoate St. Patrick’s-ul şi pe străzile din Bucureşti. În Dublin e probabil delir şi mulţi francezi -anul trecut, în ajunul marii petreceri se plimbau, în aştepate şi nu erau câţiva, pierduţi în mulţime! Unii se feresc de nebunia din ziua cu pricina, de zgomot, hărmălaie, de oameni beţi. Numai că, spre deosebire de alte sărbătoriri în masă şi spirit naţional, partea care o face pe asta mai specială e că oamenii, cu mic cu mare, fac din ea ceva personal, familiar, demn şi dorit de a fi sărbătorit.
Contează mai puţin cum, tocmai pentru că e în ea ceva pentru fiecare, dincolo de marele trifoi verde lipit în geamul cârciumilor care-i aşteaptă pe toţi: bătrâni, copii, oameni cu slujbe scorţoase sau târâie brâu. Şi dacă partea cu leprechauns, Molly Malone şi Guinness a fost exportată în absolut toate orăşelele care – chit că temperatura locală sare spre 40 de grade! – musai trebuie să aibă un Irish Pub, asta cu spaţiul în care să se simtă bine cu toţii, chiar dacă pe masă sunt pahare mari cu bere neagră şi în jurul ei copii de 3 ani sau bătrâni de 80, e cam a lor. Şi măcar pentru obişnuinţa asta, care încă n-a făcut rău nimănui, ar merita să ne întâlnim şi noi, la pahar cu cidru, de ziua irlandezilor!
Bonus: un cântec despre Colcannon, o mâncare veche cu cartofi, cu nostalgii şi alte ingrediente irlandeze, încă în garanţie.
Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Înţeleg că astăzi, după ora 5, St.Patrick’s se sărbătoreşte cu baloane, spiriduşi şi ce-o mai fi în centrul vechi, pe Franceză şi Şelari. Este a treia oară când Asociaţia Culturală Româno-Irlandeză scoate St. Patrick’s-ul şi pe străzile din Bucureşti. În Dublin e probabil delir şi mulţi franc