Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Austriecii de la VIG aduc 14 milioane de euro la capitalul BCR Asigurari

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 ianuarie 2010 ·

BCR Asigurari, una dintre cele mai mari companii din piata asigurarilor generale, controlata de austriecii de la Vienna Insurance Group (VIG), urmeaza sa isi majoreze capitalul social cu 57,4 mil. lei (13,6 mil. euro), potrivit unei decizii luate de actionari la sfarsitul anului trecut.

In prezent, compania are un capital social de 73,7 mil. lei (17,4 mil. euro), iar dupa majorare acesta va urca la nivelul de 131 mil. lei.

"VIG va derula majorarea de capital pentru a intari pozitia BCR Asigurari pe piata romaneasca, acum avem cel mai mic capital social dintre companiile din cadrul grupului. Banii sunt necesari pentru dezvoltarea ulterioara a companiei, sunt mai multe care vor fi abordate: dezvoltarea pe retail, pe segmentul IMM si intarirea relatiei cu BCR", a declarat Mihai Tecau (37 de ani), directorul general al BCR Asigurari.

Grupul austriac VIG este liderul pietei locale de asigurari, avand in portofoliu companiile Omniasig, Asirom, Omniasig Life si BCR Asigurari de Viata. In 2008 austriecii au preluat divizia de asigurari a BCR, care include BCR Asigurari si BCR Viata, pentru suma de 244 mil. euro. Tranzactia a facut parte din preluarea businessului de asigurari al Erste, proprietarul BCR, la nivelul intregii regiuni. La momentul achizitiei VIG a semnat un acord de colaborare pentru urmatorii 15 ani cu Erste, in urma caruia cele doua grupuri urmeaza sa isi vanda reciproc produsele (cross-selling) prin intermediul companiilor pe care le detin.

Potrivit celor mai recente date disponibile, BCR Asigurari a inregistrat in primul semestru al anului trecut prime brute subscrise de 313,6 mil. lei, in crestere cu 20% fata de aceeasi perioada din 2008. Compania nu a publicat rezultate financiare intermediare anul trecut. In 2008 BCR Asigurari a raportat o pierdere de 5,7 mil. lei (1,5 mil. euro). Directorul general al companiei a precizat ca date

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 47 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 53 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Liga 2: Rezultate din ultima etapă din play-off şi play-out

News.ro acum 44 minute
Rezultate înregistrate în partidele disputate în ultima etapă din play-off-ul şi play-out-ul Ligii a 2-a: Play-off: Csikszereda - Gloria Buzău 0-0 CS Mioveni - Corvinul Hunedoara 1-1 Unirea Slobozia - CSC Şelimbăr 0-0 Au promovat Unirea Slobozia şi

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 4 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 3 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°