Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei doamne şi toţi trei: Rudele celor mai puternici trei oameni din statul român ne reprezintă în Parlamentul European. Vezi cât câştigă, ce îi recomandă şi interesele lor

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iulie 2012 ·

Elena Băsescu, fiica Preşedintelui suspendat Traian Băsescu, Adina Vălean, soţia Preşedintelui interimar Crin Antonescu, şi Daciana Sârbu, soţia Premierului Victor Ponta, sunt eurodeputaţi în Parlamentul European, cea mai reprezentativă instituţie europeană după Tratatul Lisabona.

Pe lângă cariera politică, cei mai puternici oameni în stat, preşedintele suspendat, Traian Băsescu, Preşedintele interimar, Crin Antonescu şi premierul României, Victor Ponta mai au un lucru în comun: Familiile celor trei sunt reprezentate în cea mai importantă instituţie a Uniunii Europene de rude de gradul I.

Potrivit site-ului caleaeuropeana.ro, împreună, cele trei doamne reprezintă aproape o zecime din numărul total al românilor din Parlamentul European. Raportat la cele 22 milioane de români, am putea spune că votul lor reprezintă voinţa a peste două milioane de concetăţeni. Ce au făcut la Bruxelles şi Strasbourg din 2007, an în care s-au înscăunat în Parlamentul European?

În ceea ce priveşte veniturile şi averile celor trei eurodeputate, conform ultimelor declaraţii de avere, situaţia este următoarea:

Elena Băsescu spune că nu deţine terenuri sau clădiri dobândite până în acest an. În schimb se declară posesoarea unui autoturism Range Rover din 2007 şi a unei colecţii de bijuterii şi obiecte de artă în valoare totală de 35.000 euro. Conform ultimei declaraţii de venit, Eba este titulara a cinci conturi bancare deschise în perioada 2009 - 2012 în care are depozitaţi 22.000 de Euro. În ceea ce priveşte veniturile obţinute de fiica Preşedintelui suspendat, ea notează în declaraţia de venit pe anul 2012 că a primit din partea Parlamentului European a primit 125.454 Euro pentru transport şi diurnă şi alţi 51.588 euro pentru cheltuielile biroului de europarlamentar. La această sumă se adaugă salariul din partea Parlamentului European în valoare de 74.445,84 euro. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°