Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deznodământ cu suspans în cazul asasinatelor din Cernavodă

Publicat in Adevarul, luni 5 martie 2012 ·

Riscă minim 25 de ani de închisoare sau detenția pe viață: procesul lui Giani Deli-Iorga, tânărul care a asasinat doi bătrânei din Cernavodă în numele prietenului său, Bogdan Mitu, a ajuns la final. Judecătorii nu amânat, astăzi, pentru a doua oară, pronunțarea sentinței.

Crimele tânărului au atras o altă tragedie. Cazul a îngrozit o țară întreagă: membrii a două familii au murit în împrejurări cumplite, în aceeași zi, la câteva ore distanță.

Giani Deli-Iorga mărturiseşte la tribunal cum a comis crimele de la Cernavodă

Victimele lui Giani Deli-Iorga au fost Petru și Elena Garoafă, doi bătrânei. Criminalul s-a dus la locuința lor din Cernavodă în ziua de 2 ianuarie 2010 ca să le ceară să-l primească în casă, din nou, pe prietenul lui Bogdan Mitu, căsătorit cu fiica adoptivă a victimelor, Gabriela. Bătrânii nu a fost de acord: s-au certat iar Giani i-a asasinat. Ficare dintre victime a primit câte 25 de lovituri de cuțit.

Ulterior, l-a anunțat pe prietenul său Bogdan Mitu că socrii săi sunt morți. Știind că odată ajuns la familia Garoafă va da peste două cadavre, Mitu și-a ucis soția, înecând-o în Dunăre iar apoi s-a sinucis.

Procurorul de ședință a cerut magistraților Tribunalului condamnarea pe viață a celui care a provocat o asemenea tragedie. Pe tot parcursul anchetei, Giani și-a recunoscut vina și a spus că regretă. Avocatul inculpatului a cerut o pedeapsă de 25 de ani de închisoare. Avocatul a motivat cererea spunând că Petre Garoafă a atacat primul, ridicând cuțitul. Avocatul a mai afirmat că Giani a urcat la etaj, nu cu intenția de a o suprima și pe bătrână ci pentru a o ruga să sunte la 112 după ajutor. Femeia a început să țipe, a spus apărătorul, iar tânărul s-a speriat și a lovit-o cu cuțitul.

Sentința ar fi trebuit dată de magistrați în data de 27 februarie, însă propunțarea a fost amânată pentru astăzi. Magistrații Tribu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 28 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 20 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 5 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°