Preşedintele sirian a descris Orientul Mijlociu drept un „butoi cu pulbere” al cărui „fitil se scurtează” şi care va „exploda” dacă forţele occidentale vor ataca Siria.
„Oricine acuză trebuie să aducă dovezi. Am provocat Statele Unite ale Americii şi Franţa să ofere cea mai mică urmă de dovadă. Obama şi Hollande au fost incapabili să facă asta chiar şi în faţa propriilor popoare”, a declarat preşedintele sirian Bashar al-Assad în primul interviu acordat unei publicaţii străine de vineri, când SUA l-au acuzat că a ucis peste 1.400 de persoane, dintre care mai bine de 400 de copii, într-un atac cu gaz neurotoxic.
Ofensiva vestică ar putea declanşa un război regional şi va „dăuna intereselor Franţei”, a declarat preşedintele jurnaliştilor de la cotidianul francez „e Figaro”.
Assad vrea să întoarcă Franţa împotriva SUA
Declaraţiile lui Assad vin în contextul în care preşedintele american Barack Obama a cerut avizul Congresului pentru a demara o ofensivă militară în Siria, după ce premirul britanic David Cameron a făcut acelaşi lucru.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla (după astfel de atacuri – n.r.). Toată lumea va pierde controlul asupra situaţiei atunci când butoiul cu pulbere va exploda. Haosul şi extremismul se vor extinde.
Bashar al-Assad, preşedintele Siriei
Parlamentarii de la Londra au decis ca Marea Britanie să nu se implice în conflict, iar Washingtonul şi-a pierdut aliatul care până atunci fusese cel mai vehement în favoarea unui atac occidental asupra Siriei. Assad a mizat pe reticenţa popoarelor vestice de a gira o nouă intervenţie militară în Orientul Mijlociu şi a încercat să constrângă Franţa să renunţe la aceste planuri, aşa cum au făcut şi britanicii.
„Poporul francez nu este duşmanul nostru. Dacă politicile statului francez sunt ostile faţă de poporul siria