Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Şomerii vor trece de la sapă la calculator

Publicat in Adevarul, marți 12 mai 2009 ·

Peste 150 de şomeri mureşeni vor lucra în două centre pilot, deschise în mediul rural. În statistica AJOFM Mureş există 650 şomeri indemnizaţi, la sate. Şomerii din mediul rural mureşean vor avea şansa să lucreze pentru diverse firme în cadrul a două centre de tip telework, ce vor fi înfiinţate în două localităţi mureşene în luna iunie a acestui an. Proiectul se adresează şomerilor indemnizaţi ce au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi studii medii. Centrele vor fi dotate cu calculatoare, faxuri, telefoane, imprimante, copiatoare şi Internet, iar tinerii care vor activa în cadrul acestora vor utiliza tehnologia de ultimă generaţie pentru a lucra pentru diverse firme, care au nevoie de angajaţi în vânzări, cercetare de piaţă, servicii de publicitare şi informare, marketing sau contabilitate primară. „Înfiinţarea centrelor de tip telework va oferi tinerilor din mediul rural o alternativă agriculturii de subsistenţă şi va duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a condiţiilor de muncă a acestora”, a precizat Tiberiu Pănescu, director executiv al Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Harghita, iniţiatorul proiectului.

Firmele trebuie să se implice

Prima etapă a proiectului prevede o serie de chestionare adresate şomerilor de către reprezentanţii AJOFM pentru a vedea situaţia şcolară şi pregătirea profesională a acestora. După centralizarea datelor, şomerii vor urma module de pregătire în diferite domenii, unde vor învăţa practic ceea ce presupune munca într-un centru.  „Rezultatele sondajelor ne vor arată ce programe de formare profesională vor urma tinerii. Fiecare şomer va parcurge 9 module profesionale a câte 1.080 de ore de curs în total”, a mai precizat Tineriu Pănescu. Deşi în judeţul Mureş există 650 de şomeri care s-ar încadra în grupul ţină al proiectului, doar 158 dintre aceştia vor lucra în cele două centre de tip telework

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane chineze în jurul insulei

Ziare.com acum 40 minute
Taiwanul a anunţat vineri, 3 mai, că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP. Aceste activităţi au avut loc cu câteva săptămâni înainte de învestirea, pe 20 mai, a noului preşedinte al Tai

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 10 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°