Finala Campionatului Mondial masculin de baschet ne-a încântat şi ne-a întristat în egală măsură. Spectacolul oferit la Istanbul de naţionala Statelor Unite ale Americii, care a trecut la pas în finală de reprezentativa Turciei, scor 81-64, în faţa a peste 15.000 de suporteri, majoritatea turci, a fost magic. Nord-americanii au reuşit după 16 ani să urce pe prima treaptă a podiumului mondial la un sport unde au cel mai puternic campionat autohton din lume şi au făcut-o în stilul lor caracteristic de showmeni recunoscuţi. Succesul a fost cu atât mai demn de luat în seamă cu cât a fost obţinut de un soi de selecţionată de tineret a NBA, din echipă nefăcând parte nici unul dintre cei 12 membri ai lotului care a cucerit titlul olimpic la Beijing. Dar ce să mai spunem! Turcii, Europa şi întreaga lume a baschetului şi-au scos pălăria în faţa americanilor, lăudaţi chiar şi de adversarii lor din finală. „Americanii au jucat spectaculos.
Sunt mândru, chiar dacă am pierdut, că echipa mea a jucat într-o companie atât de selectă", a spus Bogdan Tanjevic, antrenorul turcilor, după finală. Evident, nouă nu ne rămâne decât să oftăm şi să ne uităm ca la soare la marile competiţii de baschet. Şi asta în condiţiile în care sportul cu mingea la coş este extrem de popular şi iubit în România, din ce în ce mai mulţi jucători de-ai noştri sunt selecţionaţi şi evoluează în campionatul universitar american şi avem câţiva baschetbalişti de valoare care aspiră, cu şanse mari de reuşită, să evolueze în NBA. Federaţia a adus un antrenor american la cârma echipei naţionalei masculine a României, dar progresul a fost cât pasul de furnică. Nici în Europa nu reuşim să scoatem capul, zbătându-ne din greu, fără sorţi prea mari de izbândă, să ajungem în elită. Pentru noi, o participare la un turneu final, chiar şi european, deocamdată este de domeniul fantasticului, iar pe zeii baschetului
