Republica Bananieră Becali se extinde. După ce şi-a cumpărat un teren de joc (joacă) în Ghencea, cu o valoare mai mare decât toate hectarele din comuna Pipera (muzeu neoficial al kitsch-ului contemporan românesc), planetarul Gigi achiziţionează sateliţi.
Câţiva cetăţeni din Buzău ar putea depune mărturie despre cum se trăieşte pe orbita becaliană. De pildă, Romeo Bunică. Întâmplător, fotbalist profesionist. Bunică a încălcat regula numărul 1 din Republica Bananieră Becali: nu există altă regulă în afară de bunul plac al celui care dictează. Care plăteşte.
Care cumpără. Bunică a marcat un gol în meciul cu Steaua, umbrind „gloria“ becaliană. Steaua „mare“ n-a fost în stare să bată Steaua „mică“, puiul ieşit din mantaua lui Gigi pe sub paravan. Aşa că Bunică a trebuit să aterizeze în Liga a III-a. Simplu şi cuprinzător. Ca orice dictat. Perversitatea supremă vine din motivaţia gestului: onoarea. Teoretic, fotbaliştii profesionişti de la Gloria Buzău nu sunt angajaţii lui Gigi Becali. Practic, acesta poate învârti destine, discreţionar, ca orice lider comunist, de care spune că are oroare. Poate alinia oamenii la zid şi decide din arătător cine zboară. Nimeni nu e împuşcat.
Avantajul plăpând de a trăi în democraţie. Şi Becali nici măcar nu e de vină. El se joacă, precum un copil mare cu prea mulţi bani. Vina o poartă cei care tolerează comportamentul acestor răzgâiaţi care sfidează şi cele mai elementare reguli ale competiţiei. Pentru că, din nou, în din ce în ce mai populata Republică Bananieră Becali nu există nicio regulă dincolo de bunul plac al celui care dictează. De vină suntem toţi cei care am feliat România în parcele pe care scrie „for sale“. Trăim într-o ţară de insecte colecţionate de o mână de indivizi cu bani mulţi, care par să fi avut o copilărie nefericită.
Luaţi-vă o secundă şi priviţi colecţionarii. Ved
