Acolo radem, glumim, ne prostim, ne dam in stamba; pe scurt, ne amuzam. Lucrurile serioase, grave tin de alt context si de alta atmosfera. Pe facebook ne aratam lumii asa cum dorim sa ne vada ea, nu asa cum suntem. Viata adevarata nu poate fi traita ca simulacru. In fond, "singuratatea vine pe facebook", cum suna titlul unui amic poet (Dan Mircea Cipariu).

Folosesc si eu, ca aproape toata lumea de azi, un cont al unei retele de socializare, pe care nu sunt foarte activ, dar care ma ajuta sa tin legatura cu prieteni si cunoscuti de departe, sa aflu ce se mai intampla in viata literara si mai ales sa vad cum mai arata fostele mele colege din liceu sau din facultate. La inceput, nu prea suportam ideea, mi se parea ca e vorba de o sufocare a spatiului privat de catre cel public: iti pui viata in vitrina, o lasi la indemana tuturor. E drept, poti selecta ce felii din viata ta ajung in galantar, dar, oricum, acest gest schimba cu totul modul in care ne gestionam intimitatea. Dar schimba, am impresia, si comportamentul: pe facebook, oamenii au reactii pe care nu le-ar avea in viata de zi cu zi. Posteaza fotografii de cand erau sugari, fac comentarii indraznete, turbulente, revoltate, isi dau cu parerea despre orice, isi arata admiratia fata de cutare actor sau cutare actrita (Monica Bellucci, sa spunem...). Pe scurt, atunci cand se afla pe facebook, omul simte nevoia sa impartaseasca si celuilalt tot ceea ce el considera. Am curmat propozitia subit pentru ca asa e mai cuprinzatoare. In sfarsit, s-a inventat mediul in care oricine poate avea opinii despre orice. Seductia retelei de socializare consta in faptul ca iti da impresia ca ceea ce spui tu, opinia ta, gustul tau ajung la ceilalti, pe care chiar ii intereseaza. Pe facebook, daca esti columbofil, iubitor de mate (categoria asta e cea mai numeroasa si cea mai abuziva), de catei si alte patrupede, iti gasesti spont