În cursul timpului mulţi înţelepţi au încercat să priceapă virtuţile şi defectele românilor. Unii au fost echilibraţi, găsind şi de unele, şi de altele. Alţii, fatalişti, au demonstrat că nimic bun nu se află în neamul acesta. Iar optimişti fără măsură nu prea au existat. Poate câţiva idealişti ce au citit în unghere doar de ei descoperite, străluciri doar de ei înţelese. Adevărul e că realitatea României profunde ne este ascunsă. De ce? Întrucât nimeni n-o mai cercetează. Pe cine ar interesa?

Pe cine interesează că am avut o remarcabilă civilizaţie a satului, fără să putem spune acelaşi lucru despre civilizaţia urbană? Pe cine interesează că satul are o poveste tainică în timp ce oraşele au apărut ca locuri de târg pe drumurile comerciale populate mai degrabă de venetici? Găsim aici o deficienţă existenţială cu urmări în comportamentul nostru urban de azi. A fost deajuns să dispară constrângerile comuniste, să apară o brumă de prosperitate şi toate oraşele noastre au intrat într-o nedorită dezordine. Majoritatea orăşenilor nu au urbanitatea în sânge. Sunt citadini la prima, a doua, sau cel mult a treia generaţie. Mulţi au părinţi ţărani sau ţărani orăşenizaţi. Aşadar, de unde cultură urbană?

Vremurile au trecut peste noi fără să ne lase timp pentru consolidarea unor structuri sociale optime. Comunismul a distrus o pătură ţărănească ineficientă, de mici proprietari. Capitalismul care i-a urmat a distrus o pătură muncitorească ineficientă făcută din ţărani încă neadaptaţi la viaţa urbană. Aşadar, de unde eficienţă şi consecvenţă în realizarea unor obiective?

Marele război a distrus Germania în totalitate, dar n-a distrus spiritul de echipă şi disciplina consolidate de veacuri în practicarea oricărei meserii. Marele război a distrus Japonia în totalitate, dar n-a distrus spiritul de revanşă al samurailor. Marele război n-a distrus la noi mare lucru,