Soţia soldatului ucis miercuri seară la Londra de doi terorişti susţine că a fost cu atât mai şocată să afle de moartea acestuia, cu cât se aştepta ca el să fie în siguranţă în Marea Britanie.
Rebecca Rigby, soţia lui Lee Rigby, a povestit că, deşi era conştientă de pericolul pe care acesta trebuia să îl înfrunte în momentele în care era trimis peste hotare, în zonele de conflict, nu s-a aşteptat că el să îşi găsească sfârşitul tocmai în Marea Britanie.
„Nu te-ai aştepta să se întâmple aşa ceva în Marea Britanie. Ai crede că ei (n.r.: soldaţii) sunt în siguranţă“ acasă, a arătat ea, potrivit BBC News.
„L-am iubit pe Lee şi îl voi iubi mereu. Sunt mândră să fiu soţia lui. A fost un tată devotat pentru fiul nostru, Jack şi amândurora ne va fi foarte dor de el“, a mai spus ea, suspinând.
La rândul lui, tatăl vitreg al lui Lee, a declarat că „nu există cuvinte care să exprime cât“ de mult l-au iubit şi „cât i se va duce dorul“.
De asemenea, el a adăugat că fiul său vitreg „îşi adora familia şi îi purta de grijă, a fost un bărbat familist“ care întotdeauna i-a pus pe primul plan pe soţia şi pe copilul său.
Totodată, a povestit că „i s-a oprit inima“ pentru un moment, când a văzut ştirea despre atacul din Woolwich. Familia soldatului nu a aflat, de fapt, decât la câteva ore mai târziu despre moartea acestuia.
El a mai dezvăluit conţinutul ultimului mesaj pe care Lee Rigby l-a trimis mamei sale, în vârstă de 46 de ani, în care îi spunea acesteia că nu îi este doar o mamă devotată, ci şi cea mai bună prietenă.
Anterior, într-un comunicat emis joi de către familie, aceştia au povestit că Lee şi-a dorit să intre în armată încă din copilărie.
„Voia să trăiască şi să se bucure. Familia însemna totul pentru el. A fost un fiu, soţ, tată, frate, unchi şi prieten iubitor pentru mulţi”, se arăta în comunicat.
Rigby a intrat î