Patriarhia Română dezaprobă iniţiativa legislativă a deputatului Silviu Prigoană privind legalizarea prostituţiei, considerând că acest lucru reprezintă un atentat la demnitatea persoanei, a familiei şi va amplifica fenomenul sub forma unei "sclavii motivate financiar", potrivit unui comunicat citat de Mediafax.
"În acelaşi timp, legalizarea prostituţiei intensifică degradarea morală a societăţii, contribuie la proliferarea diferitelor boli şi la creşterea numărului divorţurilor, iar femeilor prinse în această sclavie li se afectează iremediabil sănătatea psihică şi fizică, precum şi demnitatea socială", susţin reprezentanţii Patriarhiei Române.
Aceştia precizează că prostituţia este interzisă prin lege în multe ţări europene şi în majoritatea statelor federale ale SUA. De asemenea, Patriarhia Română menţionează că România a ratificat în anul 1955 Convenţia ONU privind "Suprimarea traficului de persoane şi a exploatării prostituării altora", prin care se obligă să nu legalizeze prostituţia.
"Orice demers legislativ trebuie să aibă ca scop apărarea demnităţii persoanei şi a familiei, promovarea valorilor sociale şi a binelui comun, iar nu adâncirea crizei morale care a generat în parte criza economică la nivel internaţional. Având convingerea că poziţia Patriarhiei Române este împărtăşită de cele mai multe confesiuni creştine şi instituţii din România care apără demnitatea persoanei şi a familiei, le îndemnăm să se exprime public pentru respingerea unui demers legislativ dăunător vieţii spirituale, morale şi sociale a poporului român", se precizează în finalul comunicatului.
Deputatul Silviu Prigoană a depus, luni, la Parlament, o iniţiativă privind legalizarea prostituţiei, definită ca "activitate cu caracter sexual autorizată", care se poate desfăşura independent sau "în cadru organizat", în case de toleranţă.
El a declarat, marţi, că p