Mesajul a fost trimis. Multumesc!

\"Jocurile foamei\" l-ar putea detrona pe \"Harry Potter\"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 martie 2012 ·

Lungmetrajul, bazat pe primul volum dintr-o trilogie bestseller, are mari şanse la încasări de 100 de milioane de dolari în primele trei zile. Astfel va rivaliza cu francize cunoscute.

Lungmetrajul "Jocurile foamei" intră astăzi pe marile ecrane din lume, inclusiv în România, iar înainte de prima proiecţie, fuseseră vândute în avans 1 milion de bilete.

Statul Panem organizează în fiecare an Jocurile Foamei: o luptă până la moarte, dusă între 24 de "tributuri", adolescenţi cu vârstele între 12 şi 18 ani, câte un băiat şi o fată din cele 12 districte, duşi la Capitoliu – capitala.

Evenimentul, televizat în toată ţara şi obligatoriu de privit pentru populaţia înfometată, ca cel mai intens şi sângeros realityshow imaginabil, este o încercare a Preşedintelui Snow (un delicios de malefic Donald Sutherland) de a stârpi orice tentativă de revoltă.

Supravieţuire într-o lume violentă

Eroina Katniss Everdeen se oferă voluntar ca tribut pentru a-şi salva sora de 12 ani, Prim, care a fost aleasă în urma tragerii la sorţi.

Jennifer Lawrence (21 de ani) interpretează o Katniss plină de forţă, decisă să lupte împotriva unui sistem corupt.

Lawrence, nominalizată anul trecut la Oscar pentru "Mâinile tatălui meu", dă viaţă unui personaj feminin care nu se lasă înfrânt de adversităţi, de traume, orori şi violenţă şi care reuşeşte să inspire speranţă cetăţenilor Panemului – destulă pentru a porni o revoluţie.

Ea şi Peeta (Josh Hutcherson), celălalt tribut din Districtul 12, care este îndrăgostit de ea, sunt îndopaţi cu bunătăţi, îmbrăcaţi în haine scumpe, aranjaţi (stilistul lui Katniss e jucat de Lenny Kravitz) şi prezentaţi decadentului Capitoliu, pentru ca mai apoi oamenii să îi urmărească cum se ucid în feluri violente.

Katniss are parte şi de noroc: foamea a determinat- o să înveţe să vâneze (ilegal) cu arcul şi mentorul său în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 35 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°