Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltenii, la un pas de bătaie

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 martie 2011 · ·

Eşecul de la Timişoara a încins spiritele în vestiarul Ştiinţei, jucătorii alb-albaştri găsind tot mai greu soluţii contra umilinţelor care vin pe bandă rulantă în ultima vreme

Daniel Stanciu, managerul echipei FC Timişoara, a afirmat că, în pauza meciului FC Timişoara - Universitatea Craiova, între jucătorii olteni ar fi avut loc incidente majore. „La pauză au fost nişte îmbrânceli (în vestiarul Craiovei - n.r.). Se auzeau ţipete şi jucătorii au fost la un pas de bătaie“, a spus ieri oficialul bănăţean la Sport.ro. Rugat de GdS să dea detalii despre aceste incidente, Daniel Stanciu a evitat subiectul, afirmând că nu-l interesează problemele Universităţii Craiova. Conform celor de la postul TV menţionat, se pare că, într-adevăr, în pauza meciului de duminică seară, jucătorii olteni, cu nervii la pământ, s-ar fi certat şi îmbrâncit între ei, cei de culoare fiind acuzaţi de evoluţia stranie din prima repriză, îndeosebi Zoro, dar şi Walter Lopez şi David Lopes. Secunzii lui Nicolo Napoli, Lung senior, George Biţă şi Sandu Tăbîrcă, au încercat să-i despartă şi să-i calmeze pe jucătorii aflaţi în conflict, situaţia fiind însă extrem de tensionată.

Vlad Roşca, vicepreşedintele Universităţii Craiova, care a fost în pauză la vestiarul oltenilor, a negat însă aceste informaţii. „Nici vorbă de aşa ceva! Sunt surprins că Daniel Stanciu lansează astfel de zvonuri. Nu a fost vorba de un conflict, ci doar de nişte discuţii pe un ton mai ridicat, care sunt normale în adrenalina meciului“, a declarat oficialul Craiovei la Sport.ro.

Ţicleanu, optimist

Conform aceleiaşi surse, preşedintele Aurică Ţicleanu este de părere că principalul motiv al decăderii echipei din Bănie este lipsa omogenităţii. „Avem o echipă pe care am făcut-o în patru-cinci săptămâni. Am jucat cu o formaţie ce evoluează de patru-cinci ani împreună. Puteam să emitem pretenţii dacă îndr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum o ora
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum o ora
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum 10 minute
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum o ora
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum 34 minute
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Accident rutier pe DN 1, în apropiere de Ploieşti. Sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Bucureşti

News.ro acum 18 minute
Un accident rutier în care sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane a avut loc, luni seară, pe drumul naţional 1, în apropiere de Ploieşti. Primele date arată că două persoane sunt rănite. La ora transmiterii acestei ştiri drumul este bloca

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum o ora
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Incendiu puternic în București, la o casă din Sectorul 2. Pompierii au trimis cinci autospeciale de stingere

Ziare.com acum 18 minute
Pompierii din București intervin luni, 20 mai, la un incendiu care se manifestă cu degajări mari de fum izbucnit la o casă aflată pe Strada Căluşei din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, au

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/21°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

26°
lun.

15°/26°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°