În sfîrşit, se pare că preşedintele Miloşevici a găsit calea prin care mica republică Muntenegru să fie împinsă pe calea secesiunii şi el să aibă ocazia de a deveni eroul unui nou război civil. Modificările constituţionale, recent adoptate la Belgrad, reduc influenţa reprezentanţilor aleşi din Muntenegru la procesul de adoptare a deciziilor. Prin modificările adoptate de parlamentul iugoslav, preşedintele Federaţiei va fi ales în mod direct, ceea ce nu numai că va schimba caracteristicile legitimităţii prezidenţiale, dar îi deschide lui Miloşevici calea spre încă două mandate. Conform vechilor norme, acesta ar fi trebuit să fie ultimul. Dar în unele ţări aritmetica are şi ea specific naţional. Egalitatea parlamentară a Republicii Muntenegru este anulată, la fel şi dreptul de veto, astfel încît disproporţia dintre numărul locuitorilor (şase sute de mii în Muntenegru, opt milioane în Serbia) să se reflecte în viaţa politică. Existenţa formală a federaţiei este tot mai fragilă şi probabil Miloşevici a contat pe reacţia preşedintelui Republicii Muntenegru: Milo Djukanovici agită de mai mult timp perspectiva convocării unui referendum - baza legală pentru proclamarea independenţei. Divorţul dintre puterea din Muntenegru şi cea de la Belgrad a început de mult. Ales în 1997 în fruntea republicii, Milo Djukanovici, acum politician moderat, mai de mult un tînăr de nădejde "detaşat" la Podgorica, a fost prim-ministru pe vremea războaielor din Croaţia şi Bosnia. Convertit la democraţie şi la economia de piaţă, Djukanovici s-a distanţat vizibil de politica lui Miloşevici în Kosovo, iar bombardamentele NATO din 1999 au ţinut seama de declaraţiile lui, ocrotind oarecum teritoriul micii republici din munţi. Pentru a diminua influenţa sancţiunilor, el a introdus marca germană ca monedă paralelă cu dinarul iugoslav, în politica externă nu susţine poziţiile "partenerilor" de l