Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că nu era neapărat ca el să ştie despre modificările la Codul Penal şi că Valeriu Zgonea i-a spus că aceste proiecte au fost puse pe ordinea de zi de toţi liderii de grup. La rândul său, Crin Antonescu a declarat că nu a disutat cu premierul despre aceste modificări.
Victor Ponta a spus că Legea amnistiei este singura despre care ştia şi pe care o susţine în continuare în cazulîn care amnistia să nu se refere la fapte de violenţă şi de corupţie.
El a mai spus că, referitor la Codul Penal, Valeriu Zgonea l-a informat că toate legile, inclusiv Codul Penal, au fost discutate cu toţi liderii grupurilor parlamentare, iar aceştia au decis includerea lor pe ordinea de zi a Camerei.
"Eu cred că Parlamentul trebuie să aibă dreptul de a legifera, dar pe legi de acest gen este necesară o consultare aprofundată, care nu a existat cu Ministrul Justiţiei, CSM, ICCJ şi ANI şi, după aceea, trebuie informată Comisia Europeană, pentru a vedea dacă modificările votate de Parlament încalcă obligaţiile noastre", declarat Ponta, citat de Mediafax.
La rândul său, Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat astăzi că el nu a discutat cu Victor Ponta despre Codul Penal, aşa cum a spus preşedintele Traian Băsescu. Acesta a mai spus că nu comentează declaraţiile preşedintelui.
Traian Băsescu a declarat astăzi că Victor Ponta şi Crin Antonescu au ştiut de modificarea Codului Penal şi ar trebui să demisioneze.
Citeşte şi:
Băsescu: Ponta, Antonescu şi Zgonea ar trebui să demisioneze