Regele Mihai I s-a declarat, ieri, impresionat de cele cateva file din dosarul sau, pe care a apucat sa le citeasca in scurta sa vizita la sediul CNSAS, urmand ca toate documentele care-l vizeaza sa fie studiate de Principesa Margareta, care va fi imputernicita de tatal sau in acest sens. Regele a petrecut la CNSAS doar trei sferturi de ora, timp in care, potrivit lui Ticu Dumitrescu, a vizitat institutia si a stat de vorba cu sefii de departamente si sectii. "Dupa vizita, Majestatea Sa a citit cateva file din cele doua dosare care-l vizeaza si care se afla in posesia noastra. Majestatea Sa a fost vizibil emotionat sa revada intre acele coperti o serie de inscrisuri din presa vremii, dar si o serie de delatiuni ce-l vizau. Mi-a ramas in minte numele conspirativ al unuia dintre turnatorii sai: Romeo. Acesta era, cel mai probabil, cineva din interiorul Palatului", a declarat, dupa plecarea familiei regale de la CNSAS, Ticu Dumitrescu. Dumitrescu a precizat faptul ca cele doua dosare pe care Regele Mihai I le are la CNSAS sunt intocmite in anul 1948, restul fiind, potrivit acestuia, in posesia SRI. Dumitrescu a mai spus ca, daca Regele Mihai I o va cere, CNSAS va incerca sa afle identitatea reala a lui "Romeo", precum si a celorlalti delatori care au dat informatii despre Familia Regala. "Majestatea Sa si-a manifestat dorinta de a reveni la CNSAS pentru a-si studia mai in amanunt dosarul, insa, avand in vedere ca va pleca in curand din Romania, o va imputernici pe Principesa Margareta sa aprofundeze in numele sau continutul inscrisurilor", a mai declarat Ticu Dumitrescu. Pe langa vizita in sediul CNSAS, Familia Regala a mai participat la o discutie cu Dumitrescu si presedintele Colegiului CNSAS, Claudiu Secasiu. Potrivit lui Dumitrescu, intalnirea a avut loc in biroul sau, mai spatios decat cel al presedintelui institutiei. Fostul suveran Mihai I a venit la ora 11.00 l