În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în L’Indépendance Roumaine o rubrică pe care o semnează: Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică cu lumea salonardă pe care o descrie.
„27 aprilie 1882
A doua zi a chermezei a fost destul de insipidă. Soarele era foarte puternic şi entuziasmul, ca şi buzunarele, secase tot. Cine s-ar fi putut plimba în grădină la 35 de grade? În ciuda pânzelor algeriene de pe aleea centrală, era o căldură înăbuşitoare. Totuşi, negustorii erau la post şi bufonii strigau în continuu, dar cu o voce pierdută. Băuturile au făcut furori. Plimbăreţii beau, beau tot timpul fără să reuşească a se răcori. Micii Curcani vindeau cu îndrăzneală ţuică. Le era cald cu căciulă, dar rămâneau nemişcaţi la post, de data asta nu în faţa inamicului, ci în faţa carităţii. Fotografia instantanee a mers minunat în plin soare, fiind în elementul ei. S-a făcut coadă pentru un portret. O persoană încântătoare, doamna Elena Brădişteanu, se achita de misiunea sa de artistă şi vă fixa trăsăturile întocmai cum ar fi făcut-o Disderi ori Nadar.
Doamna Petru Grădişteanu, obişnuită să fie răsfăţată de public, nu mai avea flori; se cumpăraseră toate. Mulţimea o privea fermecată în toaleta sa încântătoare: rochie de muselină pompadour, brodată cu flori, împodobită de un val de dantele de Valencia şi de funde din satin; pe cap – un superb «gainsborough» încărcat de bujori. Doamna Coralia Săvescu a fugit de fumul ţigărilor înspre jocurile de noroc. Este zeiţa Fortuna, numai că zeiţa nu are nici roată şi nici nu e legată la ochi, ci are ochi frumoşi care atrag lumea şi un graţios surâs care face să se cumpere biletele. În vagon, domni şi doamne; călătorie plăcută, fără accidente, nu deraiază niciodată! Zâna progresului
