Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horoscop SCORPION săptămâna 16-22 iulie

Publicat in Romania Libera, vineri 15 iulie 2011 ·

Pentru Scorpion, în perioada care debutează cu 16 iulie, se întâmplă ceva măreţ. Tocmai când aveaţi mai mare nevoie, vi se alătură proiectului la care lucraţi persoane foarte influente, ceea ce nu este de ici-de-colo, în vremurile mai mult decât aspre pe care le trăim.

 

VEZI ŞI ZODIA:         BERBEC   TAUR   GEMENI   RAC

                         LEU   FECIOARĂ   BALANŢĂ   SCORPION 

                     SĂGETĂTOR   CAPRICORN   VĂRSĂTOR   PEŞTI      

 

Totul se petrece că din senin este o aliniere venită că de la sine, astfel încât nu poate decât să vă fie de un real folos încă de la primii păşi pe care îi parcurgeţi împreună. În plus de asta va mai interveni un element-surpriză de altă natură, care va concura la a va ajuta în îndeplinirea planurilor şi în sporirea prestigiului profesional. Este vorba despre un surplus financiar, ceva care nu o să mai vină chiar aşa de curând, este vorba de un câştig nu din muncă cea de toate zilele, dar va fi arhisuficient pentru a va mişcă în libertate în lumea persoanelor de vază.

Depinde deci doar de dumneavoastră şi de determinarea de care dispuneţi pentru a vă atinge scopurile. Pe joi, vineri se iveşte ocazia să dezamorsaţi un mai vechi conflict pe care-l aveţi cu o cunoştinţă. Este bine că faceţi asta, este lăudabil, dar nu vă sfătuim să vă arătaţi prea prietenoşi pe mai departe. Este posibil ca persoana să devină mult prea lipicioasă şi să nu mai puteţi să scăpaţi de ea. Apoi nu uitaţi că acela pe care nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti. Referitor la relaţiile cu partenerul, de data aceasta ele sunt o adevărată armă pentru a va atinge scopurile cele mai personale.

Prin urmare este de dorit ca să lăsaţi să se vadă sentimentele, poate şi să le amplificaţi aşa cum doar dumneavoastră ştiţi cel mai bine, că să-i câştigaţi pentru totdeauna. Cei care încă nu sunt într-o relaţie de c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 47 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 43 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°