Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Angajaţii CNADNR, cercetaţi când de ANI, când de DNA

Publicat in Adevarul, vineri 24 iunie 2011 ·

Declaraţiile de avere ale mai multor angajaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au fost luate la bani mărunţi de Agenţia Naţională de Integritate.

Dorina Tiron, fost director general în cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), nu este singurul oficial din clădirea de pe Dinicu Golescu intrat în atenţia organelor de justiţie. Dacă Dorin Debucean, fost şef pe vremea când Ministerul Transporturilor era condus de liberalul Ludovic Orban, era cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Dorina Tiron a stârnit doar interesul celor de la ANI, care i-au luat declaraţiile de avere la puricat după un articol apărut în presă în vara lui 2010 care vorbea despre încrengătura de relaţii de rudenie şi interese existente în cadrul Companiei, amintind şi de bijuteriile scumpe afişate de Tiron şi netrecute în declaraţia de avere.

Potrivit unor surse din cadrul ANI, în urma dezvăluirilor din presă s-au luat la puricat declaraţiile a şase angajaţi ai CNADNR. Dintre aceştia doar doi şi-au piedut între timp funcţiile: Dorina Tiron, care a fost demisă de la conducerea CNADNR când Anca Boagiu a preluat şefia Ministerului Transporturilor de la Radu Berceanu, şi Barbier Ovidiu, fost director variante ocolitoare. Nici Nely Ciobanovschi nu mai ocupă funcția de director Direcției proiecte din fonduri externe rambursabile.

După ce Boagiu i-a făcut vânt de la şefia Companiei, în urma unui control, Tiron s-a întors ca simplu angajat la Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi, pe care a şi condus-o în trecut.

În rest, toţi ceilalţi au rămas în funcţie. Mocanu Mihaela este în continuare director la direcţia proiecte din fonduri externe nerambursabile. Din declaraţia sa de avere reiese că are în cont 69.750 euro, în timp ce veniturile sale şi ale soţului sunt, la nivelul anului 2010 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 32 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°