Medicina secolului XXI Dorinta de a trece prin experienta extraordinara a maternitatii si de a deveni parinte, de a cunoaste implinirea desavirsita in plan familial, a alimentat permanent cercetarea medicala pentru a implini acest vis cuplurilor care se confrunta cu problema infertilitatii/sterilitatii; procentul acestor cupluri este suficient de mare, aproximativ 10-15%, la care se adauga faptul ca 75% dintre conceptii se pierd din varii cauze, unele cunoscute, altele nu, intre momentul implantarii si cel de-al treilea trimestru de sarcina. Aflata in faza de pionierat in anii ‘60, fertilizarea in vitro (FIV) s-a conturat initial prin prisma dezideratului umanist enuntat anterior, dar pe masura evolutiei sale din ce in ce mai promitatoare, a devenit o tehnica extrem de controversata, care se pare ca a deviat de la scopul altruist spre unul de implinire a orgoliului profesional sau de „tehnologizare" cu orice pret. Consecintele, de tipul Adrianei Iliescu, Carmelei Bousada, au determinat la atitudine sociala, etica, religioasa, legislativa. Cea mai grava urmare a intelegerii gresite a practicarii FIV ramine zdruncinarea conceptului de familie, de identitate, de a fi parinte. Sa ne imaginam urmatoarea situatie (care, din pacate a facut si subiectul a numeroase cazuri reale, terminate in justitie): un cuplu, care nu poate concepe proprii copii, iar femeia, din varii motive de sanatate nu poate purta o sarcina, recurge la comandarea materialului genetic din catalog, de la donatori si gaseste si o femeie dispusa contra unei sume de bani, sa poarte sarcina. Citi parinti va avea copilul rezultat in urma acestui „circuit tehnologic"? Vor fi parintii genetici, respectiv donatorii materialului genetic, vor fi cei „purtatori"- mama purtatoare (care, de obicei este o femeie casatorita care a mai purtat cel putin o sarcina) si „parintii" care au solicitat copilul care va fi crescu