Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident rutier, cu doi copii de 5 şi 7 ani răniţi grav

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 21 august 2013 ·

O femeie şi doi copii au ajuns miercuri după-amiază la Spitalul Judeţean Suceava, după ce au fost implicaţi într-un eveniment rutier grav. Puţin după ora 12.00, Carmen Ş., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Rădăuţi, circula cu un autoturism marca Peugeot 206 pe drumul judeţean 178C, dinspre Frătăuţii Vechi spre municipiul Rădăuţi. În maşină, în calitate de pasageri, erau doi copii, o fetiţă şi un băieţel de 5, respectiv, 7 ani. Conform primelor cercetări efectuate de lucrătorii de poliţie, femeia a pierdut controlul asupra volanului, condiţii în care maşina a intrat în şanţul din dreapta şoselei, după care s-a răsturnat. Ocupanţii autoturismului au fost transportaţi de urgenţă cu echipajele de ambulanţă la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde şoferiţa a fost diagnosticată cu „hematom gambă dreapta”, iar cei doi copii cu „traumatisme cranio-cerebrale”, ca apoi să se decidă transferul răniţilor la Spitalul Judeţean Suceava. Din primele cercetări a rezultat că vina producerii accidentului aparţine femeii de 35 de ani, conducătoarea autoturismului Peugeot. O femeie şi doi copii au ajuns miercuri după-amiază la Spitalul Judeţean Suceava, după ce au fost implicaţi într-un eveniment rutier grav. Puţin după ora 12.00, Carmen Ş., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Rădăuţi, circula cu un autoturism marca Peugeot 206 pe drumul judeţean 178C, dinspre Frătăuţii Vechi spre municipiul Rădăuţi. În maşină, în calitate de pasageri, erau doi copii, o fetiţă şi un băieţel de 5, respectiv, 7 ani. Conform primelor cercetări efectuate de lucrătorii de poliţie, femeia a pierdut controlul asupra volanului, condiţii în care maşina a intrat în şanţul din dreapta şoselei, după care s-a răsturnat. Ocupanţii autoturismului au fost transportaţi de urgenţă cu echipajele de ambulanţă la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde şoferiţa a fost diagnosticată cu „hematom gambă dreapta”, iar cei doi copii c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 12 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°