Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Capcanele cardurilor de credit. Ce ne sfătuiesc consultanţii financiari

Publicat in Antena 3, sâmbătă 12 noiembrie 2011 ·

BNR a restricţionat creditul de consum în valută, dar românii vor în continuare să împrumute bani puţini pe care să-i dea înapoi repede. Aşa că s-au orientat spre cardurile de credit. Sunt numai bune pentru cumpărăturile mari, dar aduc şi bătăi de cap. Unele au cele mai mari dobânzi şi comisioane de pe piaţă.

Deşi cardul de credit e bagheta magică a cumpărătorilor împătimiţi, orice întârziere mai mare de 30 de zile îi trimite în biroul de credite.

"În momentul în care nu ne achităm la timp toate aceste obligaţii, atunci penalităţile sunt foarte mari şi, de regulă, sunt calculate zilnic", a declarat Diana Ţăruş, consultant financiar.

Spre exemplu, în cazul unui credit de 10.000 de lei, care se cheltuieşte tot şi care nu se acoperă până la scadenţă, clientul plăteşte o dobândă de 17,5% şi este obligat să depună în cont încă 5% din sumă. Fiecare zi de întârziere îl poate costa 25 de lei în plus.

Şi retragerea de numerar de la bancomat, în locul folosirii cardului pentru plata cumpărăturilor, este mai scumpă decât la un alt card. Dacă la un card de debit, comisionul este de maximum 0,5% din suma retrasă, la cardul de credit poate fi şi dublu.

Unele bănci au introdus chiar restricţia ca numai 40% din suma cardului să fie retrasă de la bancomat. În general, cardul se obţine mai uşor decât un credit obişnuit, dar şi sumele sunt mici: în medie, trei salarii.

"Faţă de anul trecut, au crescut vânzările cu aproape 100%", a spus Bogdan Gogioman, şeful departamentului Carduri din cadrul unei bănci.

Consultanţii financiari le recomandă celor care au nevoie de bani să ia în considerare, mai degrabă o descoperire de cont pe cardul de salariu. Aceasta are costuri mult mai mici decât un card de credit, iar dobânda se negociază cu angajatorul şi variază între 10 şi 15%.

BNR a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 58 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 56 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum 2 ore
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 38 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°