Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatul Culturii este aproape de prabusire

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 25 iulie 2005 ·

•Acest semnal de alarma a fost tras, ieri, de prof. univ. Nicolae Florea in cadrul unei conferinte de presa a Partidului Conservator •Aceasta formatiune politica va incepe sa stranga semnaturi in vederea promovarii Legii privind confiscarea averilor dobandite ilicit

Filiala judeteana a Partidului Conservator a tras ieri un puternic semnal de alarma cu privire la situatia critica in care se afla Palatul Culturii. Astfel, Nicolae Florea, profesor la Facultatea de Constructii a Universitatii Tehnice Gh. Asachi, a spus ca acest edificiu cultural, care adaposteste unele dintre cele mai importante muzee ale Romaniei, se va prabusi in urma unui cutremur cu o magnitudine mai mica decat a celui din 1977. Profesorul Florea a ajuns la aceasta concluzie in urma unei discutii pe care a avut-o cu Gheorghe Marmureanu, directorul Institutului de Fizica a Pamantului, care a vizitat Palatul Culturii. Cei doi specialisti au identificat si factorii care au dus la slabirea rezistentei Palatului Culturii. "De cate ori au loc expozitii comerciale in Palat se produc trepidatii pe care cladirea le poate suporta cu greu. Asta deoarece vin mii de oameni care viziteaza aceste expozitii. Apoi, in fata Palatului Culturii au loc si expozitii de masini grele, care produc trepidatii. Zgomotele produse de concertele de muzica usoara organizate in fata Palatului afecteaza, de asemenea, structura de rezistenta. Aceste concerte sunt urmate de focuri de artificii care au si acestea un efect distrugator. Este ca si cum ai trage cu tunul langa Palatul Culturii. Turnul din fata este deja inclinat. Trebuie luata masuri sa nu se produca accidente", a spus profesorul Nicolae Florea. Avand in vedere aceasta situatie, senatorul Radu Terinte va avea o discutie cu ministrul Culturii, Mona Musca. "Ii voi cere sa interzica organizarea expozitiilor in Palatul Culturii. Consider ca, avand in vedere

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 22 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 54 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 30 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 55 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°